glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Amânarea taxei pe deșeuri poate da peste cap socotelile firmei Supercom

Decizia guvernului de a amâna aplicarea taxei de 80 de lei pentru fiecare tonă de deșeuri depuse în rampele de gunoi ar putea să strice socotelile firmei Supercom, care administrează în regim de prestări servicii Deponeul Ecologic de la Bârcea Mare.

De cealaltă parte, Consiliul Județean a scăpat de povara celor 80 de lei pe tona de deșeuri aflate în depozitul temporar de la Deva, care nu au fost încă transferate la Bârcea Mare și a căror plată nu se stabilise exact în sarcina cui ar fi intrat.

Socoteala de acasă… o strică guvernul

Comisia Europeană a acceptat ca taxa pe deșeuri la groapa de gunoi să fie operațională doar de la 1 ianuarie 2019, obținându-se astfel o derogare. Drept urmare, Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care a amânat taxarea deșeurilor. „Pe noi ne interesează ca cetățeanul să nu plătească dacă nu a fost învățat, informat și nu i s-a spus exact ceea ce are de făcut. Comisia Europeană a fost de acord că taxa pe care noi ar trebui să o punem la groapă să fie de 80 lei de la 1 ianuarie 2017. România, pentru a implementa această taxă, nu este pregătită. De aceea am obținut o derogare până la 1 ianuarie 2019, lucru care a fost pus în operă printr-o ordonanță de urgență”, a spus ministrul Mediului, Leocadia Grațiela Gavrilescu. Până la publicarea ordonanței de urgență, taxa pentru deșeuri era de 80 de lei pe tonă. Scopul acestei taxe era să încurajeze selectarea și reciclarea cât mai eficientă a fracției recuperabile din gunoiul menajer, astfel încât să fie depuse cantități cât mai mici de deșeuri în depozite. Banii proveniți din colectarea taxei urma să ajungă în Fondul de Mediu.

Socoteala din târg poate să ducă la faliment

La inaugurarea Deponeului de la Bârcea Mare, reprezentantul firmei Supercom, Ilie Ionel Ciuclea, a făcut publice tarifele pe care societatea sa le va percepe pentru serviciul de operare a deponeului ecologic. Prețul pentru fiecare tonă de gunoi depozitat la Bârcea Mare urma să fie de  165,98 de lei, defalcat după cum urmează: 80 de lei taxa pentru fondul de mediu, 55 de lei prețul de depozitare și 31 de lei chiria percepută de Consiliul Județean, de fapt o taxă mascată de concesiune. În condițiile actuale, prețul de 165,98 de lei pe tonă, cu care Supercom putea jongla, va scădea la 85,98 din care 30,98 o constituie taxa percepută de Consiliul Județean, restul de 55 de lei fiind destinate cheltuielilor de operare. Tarifele percepute de alte firme care administrează deponeuri similare profitabile, trec de 65 de lei pe tona de deșeuri depuse. Dacă în calculul economic intră și cele câteva zeci de mii de tone de deșeuri pe care Consiliul Județean s-a obligat să le transfere gratuit de la depozitul provizoriu din Deva în cursul unui an de la depozitarea acestora, afacerea firmei Supercom nu mai pare una foarte profitabilă.

Back to top button