glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

ALERTĂ: Ciocolată cu plastic, retrasă din magazinele hunedorene

Autoritățile au retras de urgență un produs din toate magazinele Penny Market și XXL Mega Discount, din întreaga țară și, implicit, din județul Hunedoara. Alerta, catalogată cu nivel de risc „serios”, se referă la un sortiment de ciocolată, „Crazy Collection”, produs în Polonia și comercializat în țara noastră. Ciocolata ar fi fost rechemată la producător deoarece în ea s-au găsit „corpuri străine” – mai precis, o bucată de plastic.

Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), este vorba despre produsul „Crazy Collection”, ciocolată cu lapte cu biscuiţi cu cacao de 300 de grame, cu termen de expirare 12.02.2017, comercializat în magazinele Penny Market și XXL Mega Discount. În cazul acestui produs există o „suspiciune privind prezenţa unui corp străin”, mai precis, o bucată de plastic.

Compania REWE România S.R.L. a anunțat faptul că un produs asupra căruia există o „suspiciune privind prezenţa unui corp străin” a fost retras de la raft și rechemat la producător, respectiv firma poloneză ZWC „Millano” Krzysztof Kotas. În comunicat, consumatorii sunt rugați să returneze produsul în oricare dintre magazinele Penny Market sau XXL Mega Discount, urmând să li se returneze contravaloarea acestuia.

Iată care sunt magazinele hunedorene de unde s-a putut cumpăra acest produs:

Penny Market Deva, 108 buc.

Penny Market Hunedoara I, 36 buc.

Penny Market Hunedoara II, 12 buc

Penny Market Petroșani, 84 buc.

Penny Market Orăștie, 24 buc

Penny Market Vulcan, 72 buc.

Penny Market Petrila, 72. buc.

Penny Market Lupeni, 24 buc.

Penny Market Brad, 24 buc.

Penny Market Călan, 24 buc.

Back to top button