Abuz la spitalul din Brad. Medicii rezidenți acuză conducerea unității că nu își primesc bonurile de masă
Cinci medici rezidenți de la Spitalul municipal Brad acuză conducerea unității spitalicești de abuz, deoarece nu le-au fost acordate bonurile de masă. Deși și-au început activitatea în cadrul spitalului de la începutul anului, nici acum rezidenții nu au intrat în posesia bonurilor, care le revin în mod legal.
Situație neobișnuită la Spitalul municipal Brad. De mai bine de șase luni, medicii rezidenți care au ocupat posturi pe diferite secții, ORL, Pediatrie, Interne, Dermatologie și Npi (neuropsihiatrie infantilă) și-au primit salariile de bază, dar nu și-au primit bonurile de masă, care le revin, conform legii. Deși conducerea spitalului era obligată să le asigure acestor medici 20 de bonuri, în cuantum a 9,57 de lei/lună, se pare că acest lucru a fost ignorat de directorii unității. Revoltați de această situație, rezidenții au făcut o plângere la Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și sunt hotărâți să dea conducerea spitalului în judecată, dacă nu vor primi bonurile cuvenite, pentru toate lunile în care și-au desfășurat activitatea în cadrul spitalului. „Practic este un abuz împotriva rezidenților care au post la spitalul din Brad. Suntem cinci în această situație (rezidenți pe specialitățiile ORL, Interne, Dermatologie și Npi), care nu am primit bonuri de masă niciodată, adică din luna ianuarie de când ne-am angajat. Conform celor de la Direcția de Sănătate Publică Deva, aceste bonuri vin direct de la Ministerul Sănătății și conducerea spitalului este obligată să ni le dea, dar totuși noi nu le primim. Ne-au tot dus cu zăhărelul că nu sunt bani, dar când le-am spus că banii vin direct de la minister și că dacă nu ne dau bonurile îi dăm în judecată, au încercat să se eschiveze că ei nu au știut și că o să ni le dea. Din ianuarie de când am primit postul și până în prezent nu am văzut niciun ban. Dar, am făcut plângere la ANAF și peste o săptămână merg și la Poliție la Brad să depun plângere împreună cu doi colegi”, a precizat medicul rezident la secția de Pediatrie din cadrul Spitalului municipal Brad, Ioana Maria Marin.
„Rezidenții vor intra în posesia bonurilor, în scurt timp”, susțin directorii spitalului
La spitalul brădean, niciun medic nu primește bonuri de masă, din cauză că fondurile sunt insuficiente. Totuși, legea obligă conducerea spitalului să le ofere rezidenților bonuri, mai ales că acestea sunt distribuite direct de ministerul de resort. După ce medicii rezidenți au amenințat directorii unității cu plângeri în instanță, aceștia s-au scuzat că nu știau despre obligativitatea acestor bonuri și că în scurt timp beneficiarii își vor primi sumele cuvenite. „Nimeni din personalul spitalului nu primește bonuri de masă. Doar de anul trecut am început să dăm bonuri, dar doar de sărbători. Noi nu am putut să le asigurăm nici rezidenților și nici cadrelor medicale din spital, pentru că nu am avut fonduri. Avem o problemă față de alte spitale, dar se pune următoarea ecuație: dăm bonuri de masă și, în maxim un an, ajungem în imposibilitatea de a funcționa, sau nu le dăm decât de Paște și de Crăciun, și funcționăm. Într-adevăr, mulți nu înțeleg acest lucru și își cer drepturile, dar eu prefer să ies la pensie de la spitalul din Brad decât să duc unitatea în faliment, dând aceste sume și bucurând pe cineva câteva luni. Tot ce ține de drepturi salariale și alte drepturi pentru rezidenți vin din fonduri separate de la minister. După ce acești rezidenți s-au interesat care le sunt drepturile și ne-au atras atenția că ei nu au nicio legătură cu situația financiară a spitalului, am făcut demersurile pentru a le putea da bonurile. Suma pentru acestea nu a fost prevăzută în bugetul spitalului pentru anul 2016 și atunci a trebuit să facem o rectificare bugetară, care trebuia aprobată de Consiliul Local. Am făcut toate acestea și cel mai probabil de luna aceasta, rezidenții își vor primi banii. Bineînțeles, nu cred că va fi posibil să își primească bonurile retroactiv, doar dacă noi, din conducere, le vom da bani din buzunarul nostru”, a declarat directorul medical al Spitalului municipal Brad, Lucian Miron.
One Comment