Reapar copacii pe pietonală
Primăria Hunedoarei a finalizat ieri plantarea de arbori ornamentali pe viitoarea alee pietonală dintre zona Gambrinus şi Casa de Cultură. Urmează pavajul.
Zeci de arbori globulari au fost plantaţi la finele săptămânii trecute pe porţiunea b-dului Corvin pe care se va circula doar „la pas”. Cei mai mulţi sunt salcâmi, arţari, dar printre puieţii plantaţi se numără însă şi brazi argintii, arbori de cauciuc şi arbori-lalea. „Arborii au fost aduşi în ghivece cu tot acel compost necesar şi au fost plantaţi sub supravegherea specialiştilor Parcului Dendrologic Simeria, cu care avem un parteneriat pentru reamenajarea zonei. Ştiu că sunt încă nostalgici care spun că vechii copaci ar fi arătat mai bine, dar să ne aducem aminte că aproape toţi acei vechi copaci erau bolnavi, riscau să cadă şi, mai mult, rădăcinile lor ar fi afectat pavajul, pentru că au fost plantaţi pe nişte straturi succesive de zgură care nu permiteau rădăcinilor să se extindă în adâncime. Sunt specii care cresc destul de repede”, spune primarul Dan Bobouţanu.
Conform acestuia, în zilele următoare se va începe operaţiunea de pavare în etape a zonei pietonale, existând speranţe ca aria să arate destul de bine până la finele acestui an.
Pe de altă parte, în lipsa vechilor arbori, sunt şi mai vizibile blocurile „comuniste”, majoritatea dintre ele cu faţade încă nerenovate. „Am încercat să vedem dacă am putea să le introducem pe finanţare europeană pentru reabilitare termică şi, implicit, estetică, dar nu sunt eligibile. Ghidurile de finanţare exclud blocurile care au avut parte de modificări substanţiale faţă de forma în care au fost construite iniţial. Pe b-dul Corvin, ştie toată lumea, în ultimii 25 de ani au tot fost tot felul de amenajări, reamenajări şi extinderi la parterul blocurilor. Sperăm să găsim, până la urmă, o soluţie şi pentru problema asta”, adaugă Bobouţanu.