Castelul Corvinilor, din nou pe timbre
Romfilatelia anunţă că a introdus în circulaţie o nouă emisiune de mărci poştale intitulată „Castele”. Emisiunea este „deschisă” de Castelul Corvinilor şi Castelul Károlyi din Carei.
„Castelul Huniazilor, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei, este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Acesta impresionează prin prezenţa sa datorită stilurilor arhitecturale diverse, dar şi a legendelor ţesute în jurul lui”, se arată în comunicatul dat de Romfilatelia. Tirajul de timbre este de aproximativ 96.000.
Castelul este ilustrat şi pe un „plic prima zi”, echipat cu cele două timbre ale emisiunii, numerotat şi ştampilat, tipărit în doar 420 de exemplare, fapt ce-i conferă o ridicată valoare filatelică. De asemenea, Romfilatelia a mai emis şi un album într-un tiraj de doar 353 de exemplare, album ce cuprinde un timbru nedantelat al emisiunii şi o medalie ce reprezintă imaginea Castelului şi efigia lui Ioan de Hunedoara. După 1989, Castelul Corvinilor a mai fost cuprins pe un timbru emis în România o singură dată.
One Comment