Asociația lui Gruian, „demufată” de la banul județului Hunedoara. „Opera Nights” nu va mai fi finanțată de Consiliul Județean. Banii vor merge către un alt proiect
Asociația DevArt, condusă de Alexandru Gruian, nu va mai primi bani de la Consiliul Județean, după ce ani la rând a deținut monopolul în județul Hunedoara, în materie de evenimente culturale. Președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a declarat ieri că „Opera Nights” nu se va mai ține cu bani de la bugetul județului, ci un alt proiect, în care se dorește a fi implicat și organizatorul concertului „Stradivarius Vibration”, Robert Dobondi.
Potrivit președintelui CJ Hunedoara, decizia a fost luată în urma faptului că, de ani întregi, asociația „DevArt” deține monopolul în materie de manifestări culturale și oferta cu care vine ea pe piața de acest gen este una foarte slabă. „Sunt lucruri pe care le tot aud și de la presă și din alte părți, lucruri care nu sunt în cea mai bună condiție pentru organizarea acestui gen de spectacole… De ani de zile există un singur ofertant și un singur teatru, e vorba despre teatrul din Constanța. În cel mai scurt timp vă vom informa care va fi soluția pentru a încerca o diversificare în ceea ce înseamnă activitatea aceasta”, a spus Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara. Acesta susține că, în acest moment, a fost luată decizia ca, anul acesta, festivalul pentru care Consiliul Județean va da bani să nu fie Opera Nights. „Am discutat astăzi cu colegii mei pentru a vedea cum organizăm manifestările culturale din luna iulie. Pentru că „Opera Nights” e o marcă înregistrată, probabil că nu o să îi mai zică așa. Nu vom renunța la aceste manifestări culturale, ci vom găsi o soluție pentru ca ele să aibă loc și în Hunedoara, și în Deva. Nu vă ascund faptul că am discutat și cu domnul Dobondi, care a organizat și concertul „Stradivarius”, și cu directorul de la Teatru și directorul de la Muzeu, deci cu toți cei implicați în organizarea acestor evenimente culturale, la care nu vom renunța, dar vor avea un alt format”, a mai spus Mircea Bobora.
Concertul „Stradivarius Vibration”, o lecție de culturalitate
Festivalul „Opera Nights” este complet șters, în comparație cu concertul „Stradivarius Vibration”, susținut la Deva, zilele trecute. Publicul prezent în sala Teatrului de Artă din Deva a fost privilegiat să-l asculte pe Răzvan Stoica dând viață unei viori Stradivarius, acompaniat la pian de sora sa, Andreea Stoica. Concertul, care a marcat Ziua Europei, a împrumutat ceva din brandul creat de celebrul lutier italian Antonio Stradivari. Totul, în sala teatrului devean a fost la superlativ. De la interpretarea celor doi artiști până la publicul care a primit cu căldură cadoul făcut comunității locale de organizatorii privați ai evenimentului, soții Simona și Robert Dobondi și asociația DEPA, cu sprijinul Teatrului de Artă din Deva.
Gruian, condamnat pentru „șmecheriile” cu bani publici
Alexandru Gruian a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Deva, pentru conflict de interese și fals în declarații. El a primit o sentință de un an și o lună de închisoare, cu suspendare. Procurorii l-au acuzat pe Alexandru Gruian că, în calitate de manager al Casei de Cultură „Drăgan Muntean” din municipiul reședință de județ, în perioada 2013-2014, ar fi semnat 15 contracte cu firme apropiate lui ori cu Asociația Culturală „DevArt”, la care avea calitatea de membru și președinte. Valoarea totală a contractelor încheiate astfel, pentru care procurorii au probe, este de peste 182.000 de lei, adică aproape două miliarde de lei vechi.
Dumnezeule, cum se poate afirma: “Festivalul „Opera Nights” este complet șters, în comparație cu concertul „Stradivarius Vibration”, susținut la Deva, zilele trecute.”? Oare nu ar fi mai bine sa cantam noi, cei care facem asemenea afirmatii?