36 de primării din județ primesc bani de la Guvern
36 de unități administrativ-teritoriale din județ vor primi sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Guvernul a adoptat luni o hotărâre prin care aproape 1600 de localități urmează să primească sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Suma pe care administrațiile locale o vor primi de la Executiv este 1,4 miliarde de lei, deși din proiectul de hotărâre reiese că ar fi nevoie de 8,5 miliarde de lei.
“În urma centralizării machetelor completate și transmise de unitățile administrativ-teritoriale a rezultat un necesar solicitat de acestea în sumă de 8,5 miliarde lei, din care pentru secțiunea de funcționare 4,7 miliarde lei, iar pentru secțiunea de dezvoltare 3,8 miliarde lei. Rezultă că suma totala solicitată de unităţile administrativ-teritoriale este mai mare cu cca. 7 miliarde lei decât suma de 1,469 milioane lei aprobată conform Ordonanța Guvernului nr.12/2019 şi care este posibil de repartizat”, se arată în nota de fundamentare.
Cheltuieli de personal și urgente
La stabilirea sumelor propuse a fi repartizate pe fiecare unitate administrativ-teritorială s-a avut în vedere cu prioritate asigurarea cheltuielilor de funcționare: cheltuieli de personal, inclusiv drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap, și cele aferente sistemului de protecție a copilului și centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap de la nivelul județelor; bunuri și servicii pentru întreținerea unităților de învățământ și pentru cele aferente sistemului de protecție a copilului și centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap de la nivelul județelor; alte naturi de cheltuieli urgente necesare în anul 2019, a căror efectuare nu poate fi amânată.
Primăriile din județ și banii alocați / sume în mii lei
DEVA – 9,491
HUNEDOARA – 2,070
LUPENI – 2,848
ORĂŞTIE – 2,570
PETROŞANI – 3,516
VULCAN – 1,215
CĂLAN – 300
GEOAGIU – 1,052
HAȚEG – 1,384
PETRILA – 3,650
SIMERIA – 1,800
BĂCIA – 500
BARU – 289
BERIU – 180
BRĂNIŞCA – 150
BRETEA ROMÂNĂ – 11
BUCUREŞCI – 151
CRIŞCIOR – 600
DENSUŞ – 473
GHELARI – 208
HĂRĂU – 204
ILIA – 218
LUNCA CERNII DE JOS – 109
ORĂŞTIOARA DE SUS – 40
PEȘTIŞU MIC – 345
PUI – 137
RAPOLTU MARE – 166
RIBIŢA – 50
RÂU DE MORI – 250
ROMOS – 50
SĂLAŞU DE SUS – 80
ŞOIMUŞ – 990
TOTEŞTI – 81
VĂLIŞOARA – 150
VAŢA DE JOS – 340
ZAM – 200