glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

15 deveni au fost sancţionaţi pentru necurăţarea zăpezii de pe trotuare

Agenţii Serviciului de Poliţie Locală Deva au somat 15 agenţi economici şi asociaţii de locatari, deoarece nu au îndepărtat zăpada de pe trotuarele aferente imobilelor sau spaţiilor comerciale pe care le deţin. Poliţiştii avertizează devenii că dacă nu curăţă în zilele următoare gheaţa şi zăpada de pe aleile pietonale şi de pe trotuare riscă amenzi de până la 500 lei.

Prima zăpadă a transformat localităţile din judeţ în adevărate patinoare. Dacă pe străzi şi bulevarde utilajele de deszăpezire au reuşit să facă faţă troienelor, trotuarele s-au transformat în adevărate piste de curling. Reprezentanţii administraţiilor locale susţin că responsabilitatea curăţirii trotuarelor revine agenţilor economici şi asociaţiilor de proprietari sau locatari. În caz contrar, operatorii economici şi persoanele fizice sunt aspru sancţionate. Astfel, agenţii din cadrul Poliţiei Locale Deva au început verificările privind starea trotuarelor din localitate, iar cei care nu s-au conformat regulilor impuse de conducerea primăriei au fost „mustraţi”. „Agenţii Serviciului de Poliţie Locală au avut mai multe acţiuni de informare a tuturor societăţilor comerciale, instituţiilor publice şi private, precum şi a asociaţiilor de proprietari sau locatari, în privinţa obligativităţii privind îndepărtarea zăpezii de pe aleile pietonale şi trotuare, în conformitate cu HCL nr. 128 /2002. Până acum, am avut 15 abateri de la normele legale, pentru care am aplicat doar avertismente. Astăzi (n. red. ieri) oamenii s-au scuzat că este sărbătoare şi că nu se lucrează şi am fost mai permisivi. Dar, informăm cetăţenii că acţiunile de acest fel ale Poliţiei Locale vor continua pe toată perioada de iarnă, iar dacă nu vor curăţa aleile pietonale şi trotuarele de zăpadă vor risca amenzi între 200 – 500 lei”, a precizat şeful Poliţiei Locale Deva, Ilie Lavu.

Back to top button