Se efectuează din ce in ce mai multe acțiuni destinate prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul forestier
În data de 27.02.2020, poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat o acțiune privind modul de exploatare, gestionare, comercializarea și transport al materialului lemnos de către diferite persoane fizice și juridice, pe raza orașului Petrila.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au verificat o societate comercială cu privire la care au stabilit că a expediat 322 mc de lemn rotund (molid și fag), fără documente de proveniență legală (așa stabilesc normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și a instalațiilor de prelucrare a lemnului).
În cauză, poliţiştii au luat măsura sancționării contravenționale a operatorului economic cu amendă în valoare de 15.000 de lei și măsura complementară de confiscare valorică a volumului total de 322 mc material lemnos din speciile molid și fag (în valoare totală de peste 60.500 de lei).
De asemenea, cu ocazia verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că operatorul economic în cauză nu înregistrat procesările pentru luna februarie 2020 și nu a îndeplinit obligația de a verifica veridicitatea datelor pentru 6 avize de însoțire, aferente materialului lemnos intrat și ieșit în și din depozit.
Prin urmare, în cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale a operatorului economic cu două amenzi în valoare totală de 12.000 de lei.
În cadrul unei acţiuni asemănătoare, destinate prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul forestier, poliţiştii au efectuat mai multe controale, pe raza comunelor Gurasada, Burjuc și Zam.
În urma controalelor, în data de 25.02.2020, poliţiştii au identificat un bărbat de 46 de ani, care conducea o autoutilitară pe DN7, pe raza localităţii Burjuc, cu care transporta 24,62 mc lemn rotund (salcâm şi carpen), în baza unui aviz de însoțire ce nu era completat corespunzător (nu avea înscrise aspecte privind data și ora plecării transportului, valabilitatea acestuia etc.).
În cauză, a fost luată măsura sancționării contravenționale a operatorului economic cu amendă în valoare de 6.000 de lei și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos.
Acţiunile poliţiştilor au beneficiat de sprijinul personalului silvic abilitat din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara,