glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

În Germania, Austria, chiar şi Ungaria sau Polonia, în timpul săptămânii, dimineaţa, cafenelele sunt aproape pustii. Ca de altfel şi străzile micilor oraşe sau ale cartierelor din metropole. În România, de dimineaţă în cafenele începe forfota. Bugetari, agenţi de vânzări, patroni de firme mai mari sau mai mici, angajaţi care îşi permit să aibă „muncă de teren” iau cu asalt cafenelele. Este mai greu de găsit o masă liberă într-o cafenea, dimineaţa, în timpul săptămânii de lucru, decât într-o seară de weekend. Românii îşi încep ziua de muncă în birt la o cafea, care de multe ori se prelungeşte până târziu spre ora 10. Nici acei angajaţi care trebuie să semneze condica şi nu mai au un motiv rezonabil să părăsească locul de muncă decât după opt ore nu „intră în pită” imediat ce ajung la serviciu. Ritualul băutului cafelei este sfânt şi în instituţiile bugetare sau în cele private. Secretare, contabile, funcţionari publici sau nu, încep să funcţioneze doar după ce timp de aproape o oră îşi savurează cafeaua şi ţigara aferentă acesteia. Culmea este că ora de muncă pierdută la cafeaua de dimineaţă a intrat în obişnuinţă în aşa manieră încât nici patronii nu i se opun.
Ba mai mult nu sunt rare momentele când ies împreună cu angajaţii, la cafenea în timpul programului de lucru. În străinătate orice angajat îşi pune la dispoziţia firmei întreaga capacitate de muncă pe toată durata de timp prezăzută în contractul cu patronatul. Dacă un muncitor trebuie să muncească opt ore pe zi, este evident că atâta va lucra. Cafeaua şi ţigara le va fuma în afara orelor de program. Nu îşi va începe ziua în cafenea, pentru că la ora când românii umplu barurile, occidentalul va fi deja la muncă. În schimb seara se va putea distra în voie, în timpul liber, şi va câştiga suficient de mulţi bani ca să-şi petreacă un concediu frumos o dată sau de două ori pe an. Ca să nu mai vorbim că la bătrâneţe va avea o pensie din care să poată trăi decent şi să-şi permită, atunci, să-şi bea cafeaua în fiecare dimineaţă alături de prietenii pensionari la rândul lor.
Mulţi români pleacă din ţară tocmai pentru că nu câştigă cât ar vrea să câştige şi în consecinţă nu-şi permit nivelul de trai la care visează. Alţii pleacă cu gândul că ajunşi la vârsta senectuţii vor fi nevoiţi să trăiască umili, dintr-o pensie mizeră. Odată ajunşi în Occident se conformează regulilor de acolo. Muncesc efectiv opt ore pe zi la un serviciu. Dacă pot, îl iau şi pe al doilea şi îşi vând forţa de muncă 16 ore într-o zi. Dimineaţa cafeaua este băută pe fugă, în timpul pregătirii copiilor de şcoală. Apoi o dată pe an, în concediu, românii plecaţi dincolo vin acasă cu maşini noi şi se laudă cu câţi bani câştigă în Occident, uitând să spună că lucrează de multe ori 16 ore pe zi, făcând munci pe care în România le-ar fi fost ruşine să le presteze. Lamentarea şi chiulul fac parte din cultura românilor rămaşi acasă, în timp ce conaţionalii care pleacă în Occident sunt nevoiţi să se adapteze ca să nu fie respinşi de o societate care funcţionează după norme logice.
Concepţia românilor faţă de muncă este total eronată. În România omul este definit de ceea ce munceşte, în timp ce în lumea civilizată definitoriu este cum munceşte. Nicio muncă nu este ruşinoasă în accepţiunea occidentalilor. Ruşinos este doar să nu-ţi faci treaba bine.

Vezi și

Close