glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Reprezentaţie anti- Băsescu, marca USL

Câteva sute de persoane au protestat în judeţul Hunedoara împotriva preşedintelui suspendat, Traian Băsescu şi pentru a mobiliza cetăţenii să iasă la vot pentru demiterea acestuia. Mitingurile au început vineri, în Deva şi Hunedoara, şi până în 27 iulie vor continua în toate municipiile, oraşele şi în comuna Ilia.

La mitingul de la Deva au participat liderii USL din judeţ, parlamentari şi primari PNL şi PSD, membrii celor două partide şi simplii cetăţeni. Participanţii la miting au pornit într-un marş de la Prefectură până în parcarea complexului comercial Ulpia. La finalul manifestaţiei liderii USL au ţinut o serie de dicursuri mobilizatoare şi pentru a conştientiza oamenii de răul făcut de Traian Băsescu şi “protejaţii” lui. Senatorul PSD, Cosmin Nicula, a susţinut că “noi ne-am făcut datoria în Parlament, faţă de majoritatea locuitorilor din Hunedoara, l-am suspendat pe Preşedinte, acum este de datoria voastră să îl demiteţi.”
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care s-a răcorit pe scenă cu apă minerală Evian ( şapte lei jumătate de litru) i-a îndemnat pe deveni să nu uite prin ce patimi au trebuit să treacă din cauza preşedintelui suspendat. Să nu uite că “din cauza lui Traian Băsescu, astăzi, fiecare dintre noi datorăm 5000 de euro, instituţiilor financiare internaţionale”. În afară de discursurile liderilor politici, pe scenă a fost prezent şi preşedintele Asociaţiei foştilor deţinuţi politici, Ovidiu Mureşan, care s-a arătat încântat de miting, considerându-l a fi unul pentru “dreptate socială şi demnitate”.

Organizarea ca la 23 august, se întoarce

Manifestaţiile organizate zilele acestea de USL au iz de adunări de la 23 august. Protestatarii sunt aliniaţi cuminţi în coloană, regia le oferă pancarte şi le explică ce să facă cu ele, cum şi când să le fluture, omul cu portavocea sau agitatorul principal e cu textele la el. Urlă din toţi bojocii în portavoce pentru ca cetăţenii – care au venit din proprie iniţiativă, cu siguranţă – să le scandeze în tandem cu el şi nu cumva să iasă din ritm. Oamenii cu goarne, vuvuzele şi fluiere sunt la locul lor. Oficialităţile, care mai de care mai mari în grad, se aşează în fruntea gloatei arătându-le drumul pe care trebuie să îl urmeze. Un scenariu foarte bine pus la punct!
Tricourile cu mesaje şi pancartele nu au lipsit de la manifestaţie, şi s-au întrecut în originalitate. Membrii de partid au avut în dotare tricouri cu mesaje de genul: Da. Vreau 25% din mandatul tău, sau, Bă!se taie salariile. Pancartele în schimb, se împart în două categorii, pe de o parte unele destinate mobilizării la vot şi pe de altă parte, unele destinate preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, pe care ba îl trimit pe vapor, ba la Jilava sau Rahova.

Propagandă ca la circ

Invitaţia la mitingul din Deva, a fost făcută ca cele de pe vremuri la circ. Pe străduţele întortocheate din cartierele oraşului a umblat vineri o maşină, din care urla îndemnul de a ieşii în stradă, împotriva criminalilor care au sărăcit o ţară întreagă, Traian Băsescu şi Traian … ăăă…. Emil Boc, confuzia fiind, desigur, una voită.

Back to top button