Rechizite gratuite pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial din Petroşani
Elevii din clasele 0 – 8 din învăţământul preuniversitar de stat din Petroşani vor primi şi în anul şcolar 2013 – 2014 un pachet de rechizite gratuit. Acest lucru va fi posibil prin intermediul programului „Ghiozdanul meu” care va continua în şcolile petroşănene.
Un număr de 3.450 de elevi din învăţământul primar şi gimnazial vor primi din partea administraţiei publice locale, în prima zi de şcoală, câte un pachet de rechizite. Acest pachet va conţine trei caiete de matematică, trei caiete dictando, un bloc de desen, un pachet de creioane colorate şi un penar echipat cu liniar, creion, radieră şi ascuţitoare. Administraţia publică locală din Petroşani nu i-a uitat nici pe cei mici, care vor păşi pentru prima dată într-o sală de clasă. Astfel, elevii claselor pregătitoare vor primi în plus, faţă de colegii lor mai mari şi un ghiozdan. Acestea fiind stabilite, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, îi roagă pe părinţi să nu cumpere cele necesare începerii şcolii, deoarece vor primi rechizitele din partea domniei sale.






