glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Proiectul „Mocăniţa” e „în depou”, dar nu încă pe o linie moartă

După eşecul transferului podului de la Zlaşti din proprietatea unei firme private în cea a Consiliului Judeţean, peste proiectul de reabilitare a liniei ferate înguste Hunedoara – Govăjdie s-a aşternut liniştea. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara spun însă că nu s-a renunţat la idee. Grupul de iniţiativă „Salvaţi Mocăniţa” continuă să bată pe la uşi şi să le ceară aleşilor locali să acţioneze.

Despre reabilitarea liniei „mocăniţei”- cum îi spun unii hunedoreni, sau „trenului mic” – cum îi spun pădurenii, se vorbeşte mai intens de aproape 10 ani. Ioan Bulbucan, primarul comunei Ghelari, a lansat ideea, în 2003 – 2004.

O idee demult lansată

Prin 2007 – 2008, câţiva tineri hunedoreni au început să militeze şi ei pentru cauza „trenului mic”. Au pus bannere, au mers în audienţe la fostul primar, Ovidiu Hada, au făcut bloguri pe Internet şi nu s-au lăsat până când nu au făcut cunoscută problema de la Hunedoara în toată ţara. Ba, mai mult, în campania electorală pentru alegerile locale din 2012 s-a vorbit destul de mult despre „mocăniţă”. În perioada ce a urmat alegerilor, Consiliul Judeţean şi Primăriile Hunedoara şi Ghelari au încheiat un parteneriat pentru realizarea unui proiect cu finanţare europeană pentru reabilitarea traseului trenului mic. Un pas important înainte părea a se fi făcut în momentul în care societatea Uranus, care cumpărase de la grupul Tender podul de peste Valea Zlaştiului cu intenţia de a-l valorifica la fier vechi, a donat construcţia Consiliului Judeţean.

Se aşteaptă ghidurile

Până să se perfecteze actele de donaţie, Uranus a intrat în insolvenţă, iar transferul nu a mai fost posibil. Atunci s-a crezut că proiectul va fi tras pe linie moartă, fapt contrazis de reprezentanţii CJ Hunedoara. Aceştia susţin că e nevoie de câteva milioane de euro pentru reabilitarea liniei ferate înguste, sumă pe care CJ va încerca să o obţină din fonduri europene, în baza unui proiect la care încă nu se poate lucra, pentru simplul fapt că nu s-au definitivat ghidurile de finanţare pentru sesiunea 2014 – 2020. Responsabilii CJ adaugă că va fi gândit un proiect care să includă şi servicii conexe, nu doar reabilitarea efectivă a liniei, menţionând că şi problema podului de peste Valea Zlaştiului nu ar fi imposibil de rezolvat.

Un plus pentru oraş

Dan Bera este unul dintre liderii grupului de iniţiativă „Salvaţi mocăniţa Hunedoarei”. Între timp a devenit şi administrator la Castelul Corvinilor. Acum pare şi mai convins că reabilitarea liniei ferate înguste trebuie să fie o prioritate a autorităţilor locale şi judeţene:  „Avem 250.000 de turişti la Castel, pe an. Dacă aplicăm un sistem de reducere pentru turiştii care plătesc intrarea la Castel, în mod sigur, trenul de pe linia ferată îngustă ar avea cel puţin 50.000 de clienţi pe an. În castel, un turist stă vreo două ore. Dacă-l mai ţinem încă trei ore ocupat cu o plimbare spectaculoasă până la Furnalul de la Govăjdia şi înapoi cresc şansele ca acel turist să dorească să servească prânzul la Hunedoara sau, poate, chiar să înnopteze la Hunedoara. În străinătate asemenea proiecte s-au derulat şi finalizat cu succes în ultimii ani pentru că există un apetit nemaipomenit al turiştilot pentru asemenea călătorii. Un prieten de-al meu, hunedorean, a lucrat ca mecanic pe locomotive luate din România, recondiţionate, şi puse la treabă în Franţa şi Elveţia. Îmi spunea că, pe un traseu din zona oraşului francez Nice, s-a reuşit montarea a sute de metri liniari pe zi, deci reabilitarea nu e deloc imposibilă. Pentru cei 10.5 kilometri de la Hunedoara la Govăjdie, materialele necesare ar costa vreo două milioane de euro, într-o estimare extrem de aproximativă”.

Istoria unei minuni inginereşti

Linia îngustă a apărut mai întâi pe un traseu de câţiva kilometri, între Retişoara şi furnalul de la Govăjdia (primul cu flux continuu din Europa). Apoi, la 1900, la patru ani după apariţia Uzinelor de Fier, a fost prelungită până la Hunedoara, pe traseul său apărând trei tuneluri, dintre care unul de 747 de metri, dar şi un pod în curbă (primul de acest fel din România). Linia a funcţionat intens până în anii '90. În aprilie 2000 a fost trecută în conservare, apoi, după 2001, vândută la fier vechi de către societatea Talc – Dolomită Zlaşti, care devenise proprietarul ei.
Denumirea de „mocăniţă” provine, se pare, din Apuseni, este des folosită de hunedoreni. Linia îngustă Hunedoara – Govăjdie – Retişoara, dată în folosinţă pe toată lungimea acestui traseu la 1900, a fost prima cale ferată minieră din Transilvania, iar pe ea nu circula nicio „mocăniţă” cu 100 de ani în urmă, ci „trenul mic”, pentru că aşa-i spuneau locuitorii Ţinutului Pădurenilor, cei pentru care, decenii la rând, trenuleţul avea ataşate şi vagoane de călători, pe lângă cele de minereu.