Întâlnire cu „fiii Săcărâmbului”, filmul „Cercul de foc” şi multă istorie şi cultură în acest weekend
La sfârşitul acestei săptămâni, hunedorenii au parte de o serie de evenimente de toate genurile. Cinefilii sunt aşteptaţi la „Cercul de foc”, iar iubitorii de istorie au ocazia să participe la Ziua Porţilor Deschise de la Sarmizegetusa Romană. Tinerii petrecăreţi sunt aşteptaţi în clubul Tarabostes să petreacă alături de Ruby, iar cei care doresc să aibă parte de muzică, distracţie şi voie bună sunt aşteptaţi la evenimentul „Fiii Săcărâmbului”.
„Cercul de foc” va rula la Deva
Cinefilii hunedoreni au ocazia să vizioneze în acest weekend filmul „Cercul de foc”, regizat de Guillermo del Toro. Pelicula va rula începând de astăzi şi până miercuri la Cinematograful „Patria” din Deva cu începere de la orele 15:00, 17:15 şi 19:30. Când legiuni de creaturi monstruoase extraterestre, numite Kaiju, încep să răsară din adâncul oceanelor, izbucneşte un război care curmă milioane de vieţi şi epuizează resursele umanităţii. Pentru a face faţă uriaşilor Kaiju, s-a realizat un tip special de armă: roboţii giganţi, numiţi Jaeger, care sunt controlaţi simultan de doi piloţi ale căror minţi sunt sincronizate printr-un pasaj neural numit Drift. Dar, pe măsură ce inamicii capătă putere cu fiecare atac, chiar şi roboţii Jaeger sunt lipsiţi de apărare în faţa nemiloşilor Kaiju. În „Cercul de Foc” joacă Charlie Hunnam, Idris Elba, Charlie Day, din Şefi de Coşmar, Rob Kazinsky, Max Martini, Clifton Collins Jr etc.
Ziua Porţilor Deschise la Sarmizegetusa
Vizite la şantierul arheologic, spectacol de lupte cu gladiatori, explicarea contextelor arheologice precum şi multe alte activităţi le sunt pregătite hunedorenilor care vor vizita în acest weekend Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Manifestările fac parte din cadrul Zilei Porţilor Deschise, eveniment care va avea loc duminică la Sarmizegetusa Romană. Manifestarea se va desfăşura între orele 10:00 şi 16:00 şi va cuprinde o serie de activităţi specifice în care vor fi implicaţi membrii colectivului ştiinţific al şantierului arheologic. Între orele 14:00 şi 16:00, în amfiteatrul roman va avea loc un spectacol de lupte cu gladiatori, care va fi susţinut de asociaţia clujeană de reconstituiri istorice Virtus Antiqua. Acţiunea este organizată de către Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Primăria Comunei Sarmizegetusa şi Rotary Club Haţeg. Totodată acţiunea este dedicată lui Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care s-a stins fulgerător din viaţă în ziua de 27 iulie 2013.
Întlnire cu „Fiii Săcărâmbului”
În acest sfârşit de săptămână, cei care au rădăcini sau o legătură sufletească în Săcărâmb – şi nu numai – sunt aşteptaţi la spectacolul extraordinar Dor de Săcărâmb. Acest spectacol are loc sâmbătă, 3 august, cu începere de la ora 17:00, în parcul central din localitate şi este organizat cu ocazia evenimentului „Fiii Săcărâmbului”. Amfitrioana acestui Festival va fi cunoscuta actriţă Isabela Haşa. Programul cultural va cuprinde şi momente artistice susţinute de artişti renumiţi ca Lorena Pascu, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Isabela Haşa, Mihai Petreuş etc. şi de orchestra Ansamblului profesionist „Drăgan Muntean” Deva şi Ansamblul „Făeragul” din Certeju de Sus. Eveniment este organizat de către Composesoratul Săcărâmb, Asociaţia Umanitară Nonprofit SETRAS, Asociaţia culturală PRO THALIA-PRO DACIA, în colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria comunei Certeju de Sus şi Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara Deva. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, locul desfăşurării evenimentului va fi Căminul Cultural din Săcărâmb.
Rubi concertează la Geoagiu
Tinerii petrecăreţi sunt aşteptaţi sâmbătă, cu începere de la ora 22:00 la un concert extraordinar susţinut de cunoscuta artistă de muzică uşoară Ruby. Concertul va avea loc în clubul Tarabostes din Geoagiu Băi, iar preţul unui bilet este 20 de lei. Cântăreaţa va încânta publicul cu piese ca „Stinge lumina”, „Party hard” sau „Touch me”.






