glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Glasul lui Ștefan CIOCAN

(Editorial publicat inițial la data de 31 ianuarie 2016)

România este una dintre ultimele țări din Europa la aproape toate capitolele care țin de civilizație, nivel de trai, cultură etc. Totul lasă de dorit în spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru că românii nu și-au însușit noțiuni elementare de logică. În schimb, avem din belșug mândrie, încăpățânare, orgolii. Am fost învățați timp de aproape o jumătate de secol că suntem „cei mai viteji și mai drepți”, că nu există în lumea asta un popor mai curajos, drept, harnic, deștept, ca cel românesc. Ne-am găsit origini dacice și am făcut din triburile barbare de la nordul Dunării un fel de embrion al lumii civilizate. Nu ne cunoaștem istoria și nici nu suntem curioși să o facem. Mai bine înghițim pe nemestecate povești frumoase, care să ne estompeze complexul pe care îl avem în fața vechilor popoare europene. Comuniștii ne-au băgat atât de tare în cap o istorie falsificată, mincinoasă și chiar dăunătoare evoluției culturale a românilor, încât este aproape imposibil să ne desprindem de ea și să privim lucrurile în lumina, logică, a adevărului istoric. În fond, ca popor, românii sunt unul dintre cele mai noi din Europa. Istoria României și a statului român, așa cum îl cunoaștem astăzi, pornește de fapt de la 1859 și nu s-a născut atât de ușor cum au ținut să ne lămurească cărțile de istorie scrise în perioada comunistă. Până în urmă cu 157 de ani, pe actualul spațiu geografic al României, existau trei țări. Nicio carte de istorie nu mai consemnează mișcările antiunioniste din Moldova de după 1869. Ion Creangă a fost unul dintre liderii acestor mișcări. Pentru că multă vreme moldovenii au fost nemulțumiți de faptul că a fost mutată capitala de la Iași la București și că „sudiștii” au tras permanent focul sub oala lor, lăsând Moldova într-o nemeritată stare de subdezvoltare, pe care mulți dintre moldoveni o simt și astăzi. Statul român modern, așa cum există el în momentul de față, a apărut cu nici un secol în urmă, prin actul de la 1 Decembrie 1918, când a fost consfințită unirea Transilvaniei cu Regatul României. Așadar, logic, juridic, istoric, „cel mai viteaz și mai drept popor din Europa” nu are nici măcar 100 de ani de istorie comună. Și din acest motiv suntem complexații Europei, din acest motiv încercăm să ne inventăm false apartenențe la popoare dispărute, încercăm să ne inventăm strămoși și fapte de vitejie cu care nu avem nimic în comun. Încercăm să ne legitimăm cu o istorie falsă, în loc să ne uităm în jur, să luăm modele și să ne construim un viitor. Să ne educăm copiii în spiritul valorilor  lumii civilizate. Americanii, tot un popor nou, fără istorie, nu a încercat să-și legitimeze existența pe baza unor legende inventate sau atribuite unor strămoși dispăruți cu aproape două milenii în urmă. Și-au construit prezentul și viitorul fără să se mai uite în urmă. Privitul acesta spre false istorii și legitimarea apartenenței la civilizații dispărute ne face nu cei mai viteji, cei mai drepți sau cei mai harnici locuitori ai Europei, ci cei mai orgolioși și ilogici. Pentru că nu avem repere la care să ne raportăm și atunci le-am inventat în loc să le găsim în jurul nostru. Și nu avem nicio șansă să ne adaptăm lumii civilizate până când nu ne vom împăca cu propria noastră istorie, până când nu ne vom conștientiza limitele și nu vom face din ele puncte de plecare spre o lume normală.

Vezi și

Close