Infracționalitate
Gălăţean, acuzat de furt în Hunedoara
Un bărbat din Galaţi a fost reţinut de poliţişti fiind suspectat de furt. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a pătruns prin efracţie în incinta Popasului din localitatea Lăpugiu de Jos de unde a sustras aparatură electrică folosită în construcţii. Prejudiciul cauzat proprietarului popasului turistic se ridică la peste 5.000 de lei. Bărbatul, cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Deva şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propunere de arestare preventivă.






