EVAZIUNEA FISCALĂ (VI). IMPOZITUL PE PROFIT

 „ Progresul este nedreptatea pe care o făptuieşte fiecare generaţie faţă de cea care a precedat-o.”  (Emil Cioran)

Oarecum evaziunea fiscală a apărut imediat după impozite şi taxe. Până în anii ‘90 nu se făcea evaziune fiscală pentru că cetăţenii nu aveau obligaţii fiscale, cu excepţia unei contribuţii la fondul de pensii de 3% din salariu. Întreprinderile erau obligate la plata în principal pentru ICM (impozit pe circulaţia mărfurilor), impozit pe salarii (salariaţii nu plăteau acest impozit şi contribuţii la asigurări sociale). Aşa cum evaziunea fiscală este considerată acum ca adversa predominant, şi sistemul socialist avea un duşman: „Furtul din avutul obştesc”.

În prezent, societatea românească este oarecum tânără din punct de vedere al democraţiei şi al economiei de piaţă, aşa că şi metodele utilizate de evazionişti sunt adeseori puerile, nefiind evoluate, făcând uşoară munca inspectorilor fiscali.

Aşa cum am menţionat toate controalele fiscale sunt făcute analizând documentele contabile ale unei societăţi. Aşa cum m-am întrebat anterior, mă întreb şi acum şi foarte probabil mă voi întreba şi în viitor: de ce contribuabilii produc sau utilizează documente care reflectă operaţiuni fictive? Am încercat să aflu cauza.

În primul rând investitorii noştri discută între ei şi se inspiră unul de la altul. Beau împreună o cafea sau o bere şi discută subiectul care îi preocupă cel mai mult: cum să nu plătim la stat. Şi aşa află că pot folosi facturi (în principal) care nu reflectă operaţiuni comerciale reale, dar care au efect fiscal favorabil pentru societăţile lor, aşa zisele „facturi false”. Denumirea de facturi false este nepotrivită, documentele nu sunt false ci doar conţin date care nu se regăsesc în realitate. Este atât de uşor pentru controlul fiscal  să le identifice şi să sancţioneze efectele fiscale ale acestora. Aşa au apărut investitorii din Strehaia, care emiteau  facturi care nu reflectau operaţiuni reale, dar aveau efect fiscal deosebit de benefic. Toate, sau aproape toate aceste manevre fiscale au fost, sau vor fi, descoperite de controlul fiscal. Efectul acestora nu este deloc plăcut pentru contribuabilul nostru. Urmare a acestor controale fiscale se emit decizii privind impozitele suplimentare.

În baza acestui fenomen de masă, pe lângă contribuabilii noştri evazionişti s-au născut o serie de profesionişti: experţi contabili, avocaţi şi alţii, care formulează contestaţii, susţin cauzele în instanţele de judecată, propun insolvenţa societăţii comerciale, întocmesc expertize contabile şi alte servicii. Această activitate este destul de profitabilă şi se dezvoltă tot mai mult. Să nu credeţi că toate constatările controlorilor fiscali sunt corecte şi legale, dar această problemă o voi prezenta în viitor.

Într-o concluzie finală, în baza facturilor care nu reflectă realitatea contribuabilul nostru îşi măreşte artificial cheltuielile, diminuându-şi profitul şi ca atare şi impozitul pe profit. Contribuabilule caută alte metode mai sigure, căci în acest mod te scufunzi singur. Dar despre aceasta în viitor.

Deocamdată, mă opresc aici.

Române nu uita că eşti contribuabil!

Radu P. Herlea