glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

După 40 de ani, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva intră în renovare

Sala de spectacol, faţada şi foaierul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva vor intra în renovare anul acesta. Cel mai probabil lucrările vor demara în perioada octombrie – noiembrie, iar renovarea clădirii este considerată ca un „vis împlinit”, deoarece de la darea ei în folosinţă, din anul 1975, nu s-a mai făcut acest lucru. 

După Piaţa Victoriei din centrul Devei şi Parcul central municipal, a venit în sfârşit rândul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” să fie renovat. Asta în condiţiile în care din anul 1975, de când a fost dată în folosinţă instituţia de cultură din oraşul de la poalele cetăţii, nu a mai beneficiat de niciun fel de investiţie sau renovare. În acest sens, Primăria municipiului Deva a decis să înceapă reparaţiile capitale la centrul cultural devean, chiar din această toamnă. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, sala de spectacol, faţada şi foaierul vor fi renovate cu prioritate. „Iniţial, centrul cultural trebuia să intre în renovare în toamna lui 2013, dar nu au fost bani. Nici acum nu dispunem de suma necesară pentru renovare în totalitate, dar sala de spectacol are nevoie urgentă de reparaţii capitale. În acest sens ne-am propus să renovăm măcar holul central, sala de spectacol şi faţada, bineînţeles cu sprijinul primăriei”, a precizat directorul adjunct al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Alexandru Gruian.

Renovare pe baza unui credit şi a unui proiect european

Procesul de renovare se va face pe baza unui credit şi a unui proiect european. „Reprezentanţii primăriei m-au anunţat, deocamdată verbal, dar în baza unor discuţii aprofundate, că intenţionează să obţină un credit. Din acest credit ar urma să fie renovată cu preponderenţă sala mare de spectacol şi holul central al centrului cultural. De asemenea, prin intermediul unui proiect pe fonduri europene ar urma să fie complet reabilitată şi renovată faţada. Având în vedere că în această instituţie nu s-au mai făcut reparaţii de 40 de ani, avem în plan să schimbăm toată aparatura, să înlocuim uşile, să schimbăm corpurile de iluminat şi instalaţiile de scenă. Pentru renovarea în totalitate a instituţiei avem nevoie de aproximativ 5 milioane de euro. Deoarece nu vom dispune de această sumă, prin intermediul proiectului şi al creditului vom avea la îndemână aproximativ două milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru aceste lucrări”, povesteşte Alexandru Gruian.

Lucrările efective încep în noiembrie

Reprezentanţii centrului susţin că dacă se va respecta calendarul propus şi dacă vor putea beneficia de banii necesari, cel mai probabil lucrările de renovare vor începe în noiembrie. Totodată, aparatura din 1975 existentă în interiorul centrului cultural va fi depozitată în cadrul unui „mini-muzeu”. „Eu cred că dacă respectăm calendarul propus, primim banii şi elaborăm proiectul, lucrările vor putea demara în perioada octombrie – noiembrie. În plus, majoritatea sunt lucrări de interior, iar frigul sau perioada de iarnă nu ne va influenţa în niciun fel. Mai mult decât atât, în perioada de renovare aparatele de proiecţie cinematografică de acum 40 de ani, aparate de proiecţie pe peliculă, orga de lumini, toate vor fi depozitate într-un colţ al centrului pentru ca oamenii să le poată vizualiza”, a adăugat Alexandru Gruian. În momentul de faţă, toţi membrii centrului cultural efectuează reparaţii la lojă, iar scena este revopsită integral. Toate aceste lucrări de întreţinere sunt extrem de utile şi sunt făcute pentru debutul microstagiunii, organizate împreună cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu. Prima piesă din cadrul microstagiunii este „Dama de turtă dulce”, a cărei premiere are loc în data de 4 martie, de la ora 19:00. Biletele s-au pus deja în vânzare şi pot fi achiziţionate de la casieria Centrului „Drăgan Muntean” Deva, preţul unuia fiind de 10 lei.

Back to top button