Dominique Klein: „Îi mulţumesc tatei pentru imensa avere de amintiri pe care mi-a lăsat-o”

S-a obişnuit să construiască imaginea tatălui din mici bucăţele. Toate, de suflet. Venite de la cei din familie, ori de la foştii săi colegi şi prieteni. Un imens puzzle cu Mişa în prim-plan. Fostul căpitan al Corvinului a dispărut când ea avea doar doi ani. De atunci, Dominique completează cutia cu amintiri fel şi fel. Acum, mai abitir ca niciodată. Şi asta pentru că filmează un documentar despre tatăl ei, cu care speră să fie admisă la Facultatea de Film şi Televiziune din München. În Germania, acolo unde inima tatălui său a bătut pentru ultima dată.

Luni, 2 februarie, se împlinesc 22 de ani de când Michael Klein a fost condus de 20.000 de oameni pe ultimul drum. În fiecare an de atunci, în data fatidică, spiritul lui Klein a fost readus la viaţă prin aduceri-aminte. De către suporteri, de către colegi, de către toţi cei care l-au cunoscut îndeaproape pe fundaşul de fier al Hunedoarei. Anul acesta, Dominique va fi, pentru prima dată, atât gazda, cât şi moderatorul evenimentelor comemorative care vor avea loc la Hunedoara. Imaginile vor fi cuprinse în filmul documentar la care lucrează.

Dominique, de unde ideea realizării unui film documentar despre tatăl tău?

Proiectele legate de tatăl meu au pornit din  dorința mea de a aplica la Facultatea de Film şi Televiziune, din München, însă ideea s-a dezvoltat spre lung metraj, sau cel puțin asta intenționăm. A trebuit să trecem printr-o fază de pre-producție, ca să ilustrez cumva actualitatea în ceea ce-l privește pe Michael Klein, adică cum e văzut acest simbol al fotbalului hunedorean, după 22 de ani. De aceea am conturat și aceste evenimente programate pe 1 și 2 februarie. Eu îl cunosc pe tata din poveștile altora, din fotografii, filmări vechi, din ziare. Întâmplarea a făcut ca anul trecut, când mi-am dat demisia din televiziune, pentru a face un scurt metraj despre tata, să-mi deschid o pagină de Facebook, iar atunci mi-a scris domnul Nicolae Stanciu, spunându-mi că acea carte la care a lucrat mai bine de 20 de ani, «Klein, căpitanul lui Lucescu», este la tipar. Am primit și eu un exemplar în format electronic și m-am îndrăgostit de ea, de felul sensibil și de maniera respectuoasă în care această carte este scrisă. Atunci am hotărât să mă implic și eu în lansarea ei, împreună cu editura, cu George Mara și cu Ioan Andone, care au finanțat, de altfel, această lansare. Și pentru a ilustra cât mai bine începutul filmului la care lucrez, toate aceste evenimente vor fi filmate, dar nu oricum, ci cu o firmă profesionistă, care se numește «Lazăr, stories in motion», aceeași firmă care se ocupă și de crearea filmului despre Gică Hagi. Această echipă va sosi sâmbătă în Hunedoara, iar în zilele evenimentelor vor filma profesional, exact așa cum se face pentru un film. Aceștia vor folosi și drone ce vor survola deasupra stadionului, dar și deasupra marșului. Aici aș vrea să punctez că este extrem de important ca toți hunedorenii să iasă în stradă, luni, la ora 16.00. Pentru acest lucru am reușit să obțin aprobări pentru a desfășura evenimentul de-a lungul a trei străzi: pe Avram Iancu, Dacia și Mihai Viteazu. Astfel, anul acesta, marșul se va desfășura pe șosea, nu pe trotuar ca și până acum. Va fi un eveniment de amploare și îmi doresc să vină cât mai mulți oameni, pentru a-i aduce un omagiu, aşa cum se cuvine lui Michael Klein.

Cine te mai ajută în demersul tău?

Printre cei mai importanți colaboratori se numără Marian Olaianos, de la TVR. Pe lângă el, mai e și Laviniu Lazăr, care e producătorul de la  «Stories in motion» – o echipă nemaipomenită, care a filmat, printre altele, şi Raliul de la Moncao, dar şi filmulețul de promovare a noii Săli Polivalente din Cluj–Napoca. Ceea ce este extrem de important este că filmările cu această echipă nu se vor limita doar la filmările de duminică și luni. Eu lupt ca în acest film, alături de toți hunedorenii care vor să participe, să apară într-un interviu ulterior Hagi, Lucescu, Andone Lupescu, titanii fotbalului românesc. Din punct de vedere financiar, proiectul e susținut de George Mara și de Ioan Andone. Ei m-au ajutat cu absolut orice ţine de finanţe. Iar pentru organizarea marșului am fost ajutată de galeria Corvinului. Este foarte importantă galeria, pentru că ei fac atmosferă și mă bucur că-mi sunt alături. Îmi doresc foarte tare să ne strângem cât mai mulți oameni la marș!

Se vede şi se simte că ai ales să te implici, din plin, în evenimentele din acest an.

Aşa este. Mă simt foarte bine făcând acest lucru. Poate pentru unii e o surpriză că m-am trezit eu acum după 22 de ani și am venit să dictez cum se va desfășura acest memorial. Eu am rămas orfană de tată la doi ani, mi-a trebuit vreo 22 de ani să mă dezmeticesc și să înțeleg și eu tot ce se întâmplă în jurul meu. Consider că sângele apă nu se face. Aşadar, la lansarea cărţii, voi modera întreg evenimentul alături de Remus Vlad. Este foarte important ca cei care vor veni (duminică, la ora 15.00, la Hotel Rusca – n.red) să se simtă ca şi cum ar savura o ceaşcă de cafea alături de prieteni. Vom vorbi despre cum s-a materializat cartea aceasta, cum s-a scris, vom povesti despre tata, despre Corvinul, iar toate imaginile vor fi inserate în documentar. Îmi doresc ca această carte să ajungă în bibilotecile a cât mai mulți oameni. În ceea ce priveşte marşul de luni, îmi doresc să vină cât mai multă lume, pentru a putea ilustra că Michael Klein este un simbol al orașului, care nu a fost dat  şi nu va fi dat niciodată uitării. După aceea, îi invit pe toți la o proiecție pe terenul stadionului, a filmului «Dominique și Michael Klein», care conţine imagini ce nu s-au mai difuzat nicăieri până acum. Sunt unele pe care nici eu nu le-am văzut! Imediat după aceea se vor lansa în văzduh, simbolic, 22 de lampioane.

Cum este pentru tine să îţi descoperi tatăl din arhive, fotografii și filme vechi?

Este destul de dificil de explicat. Te naști, ai o mamă și un tată în mod normal. Eu nu am crescut fără tată, am avut un tată vitreg, și l-am perceput ca fiind tatăl meu. Totuși, oglinda mea indentitară era spartă pe jumătate, pentru că eu nu puteam să înțeleg dacă am ceva de la tata sau cine a fost tata. Ca și copil și ca și om care se maturizează, ai nevoie ca identitatea ta să fie completă, să spunem ai temperamentul de la  mama și personalitatea de la tata. Pe mine acest lucru mă întregește ca și om, faptul că pot să-l descopăr pe tata, mă face să nu mai simt acel gol în sufletul meu, pentru că am impresia că îl cunosc mai bine din fiecare poveste ce mi se relatează. Și mai ales acum, în ultima perioadă, când am văzut imagini video pentru prima dată, cu mine și cu el. Un montaj din acele imagini vor fi prezentate la evenimentul de luni seara de la Hunedoara, pe stadionul ce-i poartă numele. O să arătăm aceste imagini video pentru ca lumea să înțeleagă de ce fac asta, de ce mă preocupă atât de mult tata. Asta a fost motivația mea, să-l văd cum vorbește cu mine, cum mi se adresează, cu mă îngrijea și cum se comporta cu mine.

Dacă ai avea posibilitatea să îți întâlnești tatăl, pentru o zi, care ar fi primul lucru pe care i l-ai spune?

Că îi mulțumesc că mi-a lăsat această avere prin amintirea lui. Recunosc că nu am nicio teamă de a avea aspirații înalte în viață, pentru că am un tată care mi-a arătat că dacă muncești și faci ce-ți place și mai pui și suflet în lucrurile ce-ți fac plăcere, nu ai cum să nu reușești în viață. Pe vremea când tata juca fotbal, acest lucru era un fenomen social. Lui îi plăcea să motiveze oamenii și să îi ajute să ajungă la un alt nivel. Da, asta i-aș spune, că îi mulțumesc că mi-a lăsat cea mai de preț avere prin amintirea lui, apoi i-aș spune ce fac pentru a-i onora memoria și că încerc să-l reprezint cât mai bine.