glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Doi tineri au murit într-un accident rutier

Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 3. Tânărul se afla la volanul unui autoturism și mergea pe DJ 667, de la Hobița spre localitatea Râu Bărbat. În accident a fost rănită și o fată de 16 ani, pasageră în autoturismul respectiv. Adolescenta a fost dusă în stare gravă la spital, dar în ciuda încercărilor medicilor de a o salva, a decedat și ea în cursul zilei de sâmbătă.
Potrivit polițiștilor, șoferul autoturismului nu a adaptat viteza la condițiile de drum și s-a izbit puternic de un copac. ”Într-o curbă la stânga, tânărul a pierdut controlul direcției din cauza vitezei excesive, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un copac. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea gravă a unei pasagere în vârstă de 16 ani, din comuna Baru. Ulterior a decedat la spital și minora rănită în accident”, au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Loading...