Deszăpezirea, un prim meci pierdut
După „încălzirea” de joi, utilajele de deszăpezire au pierdut prima dispută adevărată cu iarna
Mii de locuitori ai judeţului fără curent electric, trenuri blocate, sate izolate timp de ore bune şi drumuri foarte greu de parcurs, indiferent de categoria în care se află. Acesta este bilanţul primei zile cu ninsori puternice din această iarnă. O „rundă” de ninsori s-a mai semnalat, joi, în judeţ, însă, de data aceasta, iarna a fost mai puternică. Jumătatea de sud a judeţului s-a aflat sub cod portocaliu de ninsori, iar cealaltă jumătate, sub cod galben.
Peste 16.000 de locuitori ai judeţului au rămas ieri dimineaţă fără energie electrică din cauza ninsorilor abundente. În cele mai multe cazuri a fost vorba despre copaci care, sub greutatea zăpezii, s-au prăbuşit peste liniile electrice. Aseară, în judeţ, erau nealimentate 26 de linii electrice de medie tensiune, fiind afectate, în total, 34 de localităţi, printre care se numărau zone din Petroşani, Orăştie Călan, Haţeg şi Uricani, dar şi comune de pe Valea Mureşului, din Ţara Haţegului şi din jumătatea de Nord a judeţului. Până la închiderea ediţiei, cele 19 echipe de intervenţie au reuşit să reconecteze la reţeaua electrică aproape 6.000 de locuitori ai judeţului.
O situaţie la fel de gravă s-a înregistrat şi în judeţele Timiş, Arad şi Caraş – Severin. În primele ore ale zilei compania E-Distribuţie Banat ar fi solicitat ca mai multe echipe arondate judeţului Hunedoara să intervină în judeţul Timiş, dar au fost refuzate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar asta pentru că, de la o oră la alta, în prima jumătate a zilei de ieri, se înmulţeau avariile de pe liniile hunedorene.
Trenuri şi maşini oprite
Tot ieri, două trenuri de călători au fost nevoite să se oprească. Unul în zona staţiei CFR din comuna Zam, celălalt în staţia Strâmbuţa (aproape de Petroşani). În ambele situaţii blocajele au fost generate de arbori care au căzut peste linii. Pasagerii din trenul oprit în gara Strâmbuţa au fost preluaţi de pompieri şi duşi cu un microbuz în Petroşani. Cei din trenul oprit la Zam nu au fost atât de norocoşi. În acest caz a fost vorba despre un tren interregio (Iaşi – Timişoara) care a fost nevoit să aştepte eliberarea şinelor.
Blocaje provocate de copaci căzuţi s-au înregistrat şi pe drumurile naţionale. În zona Leşnic – Săcămaş, pe DN 7, s-a stat în trafic din cauza mai multor arbori căzuţi. La fel s-a întâmplat şi pe DN 76 (Deva – Brad) în comuna Vălişoara, pe DN 66 la intrare în comuna Băniţa, precum şi pe Drumul Judeţean 668 la Valea Sângeorgiului. Nu au căzut doar copaci, ci şi stâlpi de curent. Din nefericire pentru un petrilean, un stâlp de curent a căzut peste maşina sa.
Una prin comunicate, alta în realitate
Ieri la amiază, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara raporta că se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile naţionale ce tranzitează judeţul Hunedoara. Raportările date la interval de câteva ore arătau că se intervine atât pe porţiunea de autostradă cât şi pe drumurile naţionale, iar carosabilul era acoperit de „zăpadă îmbibată cu material antiderapant”, însă grosimea straturilor de pe diferitele artere era cuprinsă între 1 şi 3 centimetri. Postările făcute de hunedoreni nevoiţi să plece ieri la drum pe reţele de socializare arătau însă că situaţia era mult mai gravă: strat de zăpadă în toată regula, fără să se mai vadă prea mult material antiderapant, pe DN 66, între Haţeg şi Simeria, sau strat de zăpadă destul de gros pe DN 7, din Simeria Veche spre Orăştie. Purtătorul de cuvânt al DRDP Timişoara, Alina Sabou, spune însă că intensitatea ninsorilor a dus la astfel de situaţii: „Maşinile de deszăpezire sunt pe şosele, însă trec acum cu lama şi cu materialul antiderapant, iar în scurt timp zăpada se depune din nou. Se acţionează încontinuu pe drumurile naţionale încă de vineri, cu toate utilajele disponibile”.

Şcoli închise
Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, a solicitat închiderea tuturor şcolilor din municipiu. A nins extrem de mult în zonă. Aseară, grosimea stratului de zăpadă era de 70 de centimetri, iar ninsoarea nu se oprise: „Situaţia este foarte dificilă. Eu de azi dimineaţă sunt pe un utilaj. Încercăm să facem toţi faţă situaţiei. Am trecut prin toate cartierele şi peste tot am întâlnit locuitori ai oraşului care, din proprie iniţiativă, au ieşit la deszăpezit. A fost o surpriză foarte plăcută şi le mulţumesc mult pentru implicare. În ce priveşte şcolile, am decis să le ţinem închise mâine (astăzi – n.red.) pentru a evita ambuteiajele şi neplăcerile provocate de zăpadă”.
Aceeaşi măsură a închiderii şcolilor a fost solicitată ieri şi de primarii din Geoagiu, Petrila, Lăpugiu şi Burjuc.
Prefectul de Hunedoara: „În judeţele vecine a fost şi mai grav”
Aseară, aproape de închiderea ediţiei noastre, prefectul judeţului, Fabius Kiszely, spunea că situaţia din Hunedoara era una destul de dramatică, dar nu la fel de dificilă ca în judeţele vecine: „E-Distribuţie are la noi în judeţ 15 echipe. Cum-necum, am mai reuşit noi să constituim încă patru. Chiar dacă a nins abundent, am reuşit să reducem ieri numărul locuitorilor rămaşi fără energie electrică. În Timiş sunt acum 51.000 de oameni fără energie electrică, în Caraş – Severin 31.000, iar în Arad 21.000. Am reuşit să gestionăm şi situaţia călătorilor din cele două trenuri. Trenul care a staţionat la Zam a fost oprit acolo din cauza unor arbori prăbuşiţi peste linii pe raza judeţului Arad. E drept că a staţionat vreo cinci ore, dar a fost vorba despre un tren încălzit şi n-au fost alte probleme majore, în afară de întârzierea în sine. Călătorii din trenul de lângă Petroşani au fost preluaţi de ISU cu un vehicul, iar acolo problema s-a rezolvat relativ repede”.











