glasul-hd.ro Web analytics

Sport

CS Hunedoara vizează cu argumente solide revenirea în Liga a treia

Prezent la Sântămăria Orlea la finala fazei judeţene a Cupei României, pe care echipa sa CS Hunedoara a câştigat-o cu 5 – 2 în faţa Gloriei Geoagiu, antrenorul Mircea Alic a răspuns la câteva întrebări referitoare la campionatul recent încheiat, la lotul de jucători avut la dispoziţie, dar şi la dubla manşă din barajul pentru promovarea în liga a treia.

Reamintim aici că CS Hunedoara a câştigat Liga a 4-a judeţeană cu un avans final de 12 puncte faţă de a doua clasată, fosta campioană Inter Petrila, având o linie de clasament impresionantă: 25 de victorii din 28 de meciuri, doar două egaluri şi o singură înfrângere, 77 de puncte din 84 posibile şi un golaveraj de 141 – 18, adică cel mai bun atac şi cea mai bună apărare din Liga a 4-a hunedoreană. Iată ce ne-a spus tehnicianul hunedorean:

Reporter: Cum s-a văzut de pe banca tehnică acest sezon competiţional în care v-aţi asigurat primul loc cu multe etape înainte de final?

Mircea Alic: A fost fără îndoială un campionat mai bun decât precedentul, cu mai multe echipe, în care noile venite au adus un plus valoric. Pot spune că am avut un parcurs reuşit, în tur 13 victorii şi un egal, în retur 12 victorii, un egal şi o înfrângere, cea de la Lupeni cu Hercules. Trebuia să vină şi înfrângerea, chiar ne întrebam când va veni. Cele două egaluri au fost cu Şoimul Băiţa, echipă care anul trecut ne-a scos şi din Cupa României. În tur la ei am egalat în prelungiri, în retur meciul de la Hunedoara a fost la o poartă, dar nu am reuşit să marcăm. Aceasta a fost o problemă în campionat, am avut foarte multe ocazii de gol, foarte bine că ni le creăm, dar nu am tratat faza de finalizare aşa cum trebuie.

Rep.: A existat pe parcursul campionatului un moment de cumpănă, în care drumul spre promovare vi s-a părut pus în pericol?

A.: Sincer, nu am avut niciun fel de emoţii în privinţa câştigării campionatului. A existat un pic de tensiune după înfrângerea de la Lupeni, dar a venit victoria cu Jiul, după care Petrila a pierdut şi lucrurile au reintrat în normal. Aveam în acel moment patru puncte în faţa lor, iar ei erau cu un meci mai mult jucat.

Rep.: Care au fost elementele-cheie în succesul detaşat pe care l-aţi obţinut?

A.: Punctul nostru forte, per total, a fost echipa. Aţi văzut că am avut patru-cinci jucători care au marcat fiecare multe goluri, echipa nu a stat numai în forma unuia sau a altuia. Băieţii au fost uniţi, muncitori, iar noi spre deosebire de celelalte formaţii din serie am făcut antrenamente zilnice, în plus am efectuat cantonamente şi iarna, şi vara, ca la ligile superioare. În mod sigur a contat şi asta, şi condiţiile de pregătite cel puţin la nivelul ligii a treia pe care de avem la club. Mai putem vorbi pe lângă valoare şi de experienţa jucătorilor, majoritatea componenţilor lotului actual au jucat în eşalonul fotbalistic superior, ştiu despre ce este vorba acolo.

Rep.: Ce ne puteţi spune despre lotul de jucători avut la dispoziţie?

A.: Am folosit 25 de jucători în tur, când media de vârstă a echipei a fost de 21 de ani, şi tot 25 în retur, cu unele plecări şi veniri la lot. Revenirile lui Tecsi şi Trăşcan au ridicat un pic media de vârstă, la 22 de ani, oricum una destul de scăzută. Referitor la reveniri, am reuşit să readucem treptat la echipă foştii jucători, câte doi – trei pe sezon, pentru a alcătui o echipă competitivă. S-au reîntors mai întâi fraţii Dani şi Cristi Creciunesc, apoi Bloj, în iarnă Tecsi şi Ionică, ultimul venit fiind Trăşcan, abia acum două luni, după ce a fost la muncă în Anglia. Avem la Hunedoara un proiect pe doi ani axat pe localnici, adică pe jucători din zonă, nu neapărat din oraş. De exemplu, Herci e din Deva, fraţii Creciunesc din Pui, Ionică din Valea Jiului şi mai sunt jucători talentaţi în zonă, la Simeria sau la Orăştie.

Rep.: Aţi realizat eventul sâmbătă, câştigând şi Cupa României…

A.: După cum le-am spus băieţilor înaintea finalei, dacă tot am ajuns până aici e păcat să nu câştigăm! Important pentru noi a fost să nu luăm cartonaşe roşii – acestea contează pentru meciurile de baraj, spre deosebire de cele galbene, care se anulează – şi să nu avem accidentări. Pentru că, dacă stăm să ne gândim, mult mai important decât cupa este meciul de baraj, care ne poate aduce revenirea în Liga a treia.

Rep.: Am ajuns cu discuţia şi la baraj, ce ştiţi despre adversarul de acolo, Voinţa Lupac?

A.: Pe Voinţa Lupac am fost să o văd în două rânduri. Prima oară a fost la un 3 – 2 cu Caransebeş, atunci când au jucat locul 1 cu locul 2 din campionatul Caraş-Severinului. Mai buni mi s-au părut Caransebeş, dar a câştigat Lupac şi s-a dus la 4 puncte în faţă în clasament, apoi Caransebeşul a pierdut acasă cu Oraviţa şi diferenţa s-a mărit la 7 puncte. Al doilea meci la care m-am dus a fost cel de la Oraviţa, unde au bătut 5 – 0, partidă fără istoric, s-a jucat la o singură poartă. Au jucători experimentaţi, câţiva dintre ei au jucat la Reşiţa în liga superioară, l-am remarcat în mod deosebit pe căpitanul lor, care joacă la mijlocul terenului. Noi însă suntem pregătiţi şi depindem doar de forma noastră. Le-am spus băieţilor, dacă te antrenezi serios fotbalul nu te păcăleşte, vin şi rezultatele. Dacă vom fi concentraţi 100% în ziua meciului nu vom avea probleme. Singura „problemă”, ca să îi spun aşa, este că trebuie să aleg 22 de jucători din lot pentru baraj, iar pe foaie în ziua meciului să trec doar 18. Mă bazez pe jucătorii experimentaţi din lot, care să îi motiveze şi să îi capaciteze pe tinerii pe lângă ei. Deja putem spune că şi cei de 20 de ani au experienţă, pe Ionică, Bloj sau Ionicescu eu i-am promovat la echipa mare când aveau 17 ani

Rep.: Cum vedeţi viitorul echipei, dincolo de eventuala promovare în Liga a treia?

A.: Financiar nu ne-am putut plânge, salariile şi primele sunt şi au fost tot timpul achitate la zi. Am pornit noul proiect cu bani mai puţini, dar am reuşit să aducem jucători de valoare tocmai pentru că ştiau că se dau banii la zi. Alte echipe promit mai mult, însă întârzie plăţile cu lunile, iar fotbaliştii preferă ceva sigur şi constant. Pe urmă să ştiţi că în eventualitatea mult dorită a promovării clubul nostru nu va avea problemele care există în alte părţi cu regula U-19 la Liga a 3-a. Echipa de juniori CS Hunedoara a câştigat campionatul judeţean la grupa lor de vârstă cu maxim de puncte, 90 din 90 posibile, aşa că oricând putem aduce de acolo jucători la echipa mare. Iar odată cu promovarea în liga a treia clubul nostru are în plan să înfiinţeze şi grupe de juniori republicani A şi B. Să ne vedem însă mai întâi acolo, după barajul cu Lupac!

Lotul lui CS Hunedoara din retur  

portari: Andrei Cobliş, Florin Paşca

fundaşi: Octavian Ionică, Bogdan Ionicescu, Gabriel Mercurean, Ovidiu Trăşcan, Cristian Ţene, Flavius Iacob, Silviu Obreja, Cosmin Daisa, Cosmin Ciumaşu

mijlocaşi: Liviu Herci, Erwin Bloj, Daniel Creciunesc, Cristian Simionov, Andrei Kocsis, Ovidiu Stan, Cristian Creciunesc, Darius Bularda, Eduard Casoni

atacanţi: Iulian Tecsi, Robert Popa, Alexandru Marcu, Octavian Apachiţei

golgeterii echipei:

Robert Popa 26 de goluri, Alexandru Marcu 25, Iulian Tecsi 25, Erwin Bloj 17, Liviu Herci 10

Rezultatele din sezonul 2017 – 2018

tur

2 – 2 Şoimul Băiţa (deplasare)

2 – 0 Dacia Orăştie (acasă)

5 – 0 Jiul Petroşani (d)

6 – 1 Mihai Viteazu Vulcan (a)

2 – 0 Inter Petrila (d)

3 – 2 Victoria Călan (a)

10 – 1 Aurul Certej (d)

3 – 1 Hercules Lupeni (a)

5 – 0 Minerul Uricani (d)

3 – 0 Retezatul Haţeg (a)

1 – 0 Aurul Brad (d)

3 – 0 Gloria Geoagiu (a)

5 – 0 Universitatea Petroşani (d)

12 – 1 Cetate Deva II (a)

retur

0 – 0 Şoimul Băiţa (a)

6 – 1 Dacia Orăştie (d)

8 – 1 Jiul Petroşani (a)

2 – 1 Mihai Viteazu Vulcan (d)

1 – 0 Inter Petrila (a)

3 – 1 Victoria Călan (d)

4 – 2 Aurul Certej (a)

1 – 2 Hercules Lupeni (d)

9 – 0 Minerul Uricani (a)

12 – 0 Retezatul Haţeg (d)

6 – 0 Aurul Brad (a)

4 – 2 Gloria Geoagiu (d)

7 – 0 Universitatea Petroşani (a)

16 – 0 Cetate Deva II (d)

Loading...