Bogdan Juratoni: “Mă duc să mă bat, nu să vizitez oraşul”
Pugilistul devean a luat, ieri, calea Londrei. Cu gândul mari. De când şi-a adjudecat biletele pentru Jocurile Olimpice nu visează decât la momentul în care va urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cu “tricolorul” pe umeri.
La 22 de ani, Bogdan Juratoni este singurul boxer care ne va reprezenta la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Londra, acolo unde vrea să repete ultima mare performanţă olimpică a boxului românesc (aur – Nicolae Linca, Melbourne 1956). “Sunt pregătit. Mi-am făcut treaba, iar acum să vedem ce va fi. Plec cu gânduri bune şi vreau să aduc aurul. Sper să fiu pregătit bine. O să am emoţii în concurs şi va mai fi şi tracul dinaintea meciului. Mă voi duce peste adversari, dar mi-am îmbunătăţit stilul şi sper să-i surprind. Nu mă duc să vizitez oraşul, mă duc să mă bat. Sper să nu dezamăgesc, sper să prind vârful de formă acolo. Vreau să iau al doilea aur din istoria României, vreau să fiu cel mai bun. Sunt peste 50 de ani de când România nu a mai luat o medalie de aur la Jocurile Olimpice, sper să se oprească aici”, a spus Juratoni. Ce a dus cu el pe malul Tamisei? “Echipamentul primit de la Comitetul Olimpic. În plus, am o iconiţă pe care am luat-o cu mine pentru că îmi poartă noroc”.
Şase luni de antrenamente
Singurul hunedorean care va fi prezent la Londra a avut parte de un program de pregătire draconic. Asta şi deoarece condiţiile de care a beneficiat n-au fost tocmai corespunzătoare. În ultima lună, Juratoni s-a pregătit la Bascov, în judeţul Argeş, într-o sală de antrenament în care de cele mai multe ori, temperaturile atingeau 40 de grade. Sparring cu câte trei adversari, în fiecare zi, câte şase reprize. Mai mult, Bogdan n-a folosit nici un fel de medicamente sau întăritori în tot acest timp, antrenorul lui, Gheorghe Napoleon Bonaparte, spunând că îi este frică să-i dea pentru ca substanţele pe care le conţin să nu-i provoace alte probleme.
Reprezentanţii României de la box, tenis, canotaj, tenis de masă, kaiac-canoe şi tir au plecat, luni, spre Londra, unde în perioada 27 iulie – 12 august vor participa la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice.






