glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Artistul spaniol Armando Salas expune la Deva

Palatul Magna Curia din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva găzduiește astăzi, de la ora 12:00, vernisajul expoziției de pictură intitulată „VARIÉTÉ”. În cadrul expoziției își va prezenta lucrările artistul spaniol Armando Salas Fernandez.

Expoziția cuprinde lucrări ale artistului din ultimii ani, fotografii prelucrate și imprimate pe diverse materiale: metacrilat, oglindă sau pânză. Fascinat de relația dintre lumini și umbre, artistul surprinde detalii din viața de zi cu zi, extrase din contextul obișnuit al percepției noastre și prelucrate digital, conferindu-le astfel un efect estetic deosebit. „Armando Salas Fernandez este video-tehnician şi designer de profesie. Încă din copilărie a fost fascinat de computere şi tehnologie. Conştient fiind de progresul tehnologic şi de noile metode de realizare şi prelucrare a imaginii el a aprofundat arta digitală, încercând să reliefeze interacţiunea contrastului clar-obscur cu arta digitală și experimentând diverse materiale: acryl, pânză, oglindă”, precizează dr. Diana Pantea, muzeograf în cadrul MCDR Deva. Mesajul transmis prin realizarea acestor lucrări este o critică la adresa societăţii, unde lumea e mereu pe fugă şi, nu are timp să privească mai atent la detalii. Armando Salas Fernandez s-a născut în 1978 în Ferrol, La Coruna, Spania. A susținut mai multe expoziții de grup în Spania, la Madrid, Malaga și Sabadell, precum și o expoziție individuală în Santiago de Compostela. Prima sa expoziție internațională a avut loc la Sibiu, anul trecut. Lucrările artistului vor putea fi admirate la Deva în perioada 8-20 august 2018.

Vezi și

Close