glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

ArcelorMittal Hunedoara are termen 6 luni să-şi rezolve problema poluării

Combinatul metalurgic de la Hunedoara intenţionează să-şi extindă instalaţia de desprăfuire. Autorităţile locale spun că speră ca, după ce lucrările vor fi gata, problema poluării să fie rezolvată.

De câteva săptămâni bune, mai mulţi hunedoreni s-au plâns de poluarea produsă de Oţelăria Electrică deţinută de ArcelorMittal. Dacă, până în primăvara acestui an, episoadele cu emisii de fum şi praf durau puţin şi aveau loc de două-trei ori pe zi, în ultima vreme parcă fumul şi praful ies încontinuu din capacitatea de producţie amintită.
Garda de Mediu Hunedoara a amendat, în aprilie, compania amintită, cu 10.000 de lei, încercând să paseze problema spre Agenţia pentru Protecţia Mediului. APM Hunedoara a răspuns, la vremea respectivă, că suspendarea autorizaţiei integrate de mediu pentru ArcelorMittal Hunedoara presupune o procedură care ar dura opt luni, fapt pentru care problema imediată (poluarea) nu s-ar fi rezolvat rapid. Asta în contextul în care oficialii combinatului de la Hunedoara ar fi anunţat autorităţile de mediu că vor finaliza lucrările la instalaţia de desprăfuire în luna august. Autorizaţia emisă de Primăria Hunedoarei este valabilă până în decembrie, anul acesta.

Angajament verbal

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, spune că a purtat mai multe discuţii cu ArcelorMittal pe tema poluării. „Am primit asigurări din partea lor că situaţia se va remedia în scurt timp. Chiar astăzi (ieri-n.red.) am semnat autorizaţia solicitată de ArcelorMittal pentru construirea instalaţiei de desprăfuire. De fapt e vorba de o extindere a instalaţiei de la oţelărie, cu un turn de răcire, un stingător de scântei şi un exhaustor. Sper că, după realizarea acestei instalaţii, problema poluării să fie rezolvată” declară Dan Bobouţanu citat de Biroul de Presă al Primăriei într-un comunicat al instituţiei amintite în care se mai arată că „reprezentanții ArcelorMittal au dat asigurări că au bune intenții în menținerea locurilor actuale de muncă, precum și în crearea altora” şi că “ArcelorMittal este unul dintre cei mai importanți contribuabili la bugetul municipiului Hunedoara, prin impozitele și taxele pe proprietate, dar și prin cota parte din impozitele pe salariile angajaților, care se întorc la primărie.”

Citeşte şi:

Arcelor Mittal poluează cu binecuvântarea statului. Garda de Mediu s-a mulţumit să dea o amendă şi să… aştepte