glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Sub culorile portocalelor de Sicilia, primarul Devei vrea să câştige şefia judeţului

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, şi-a anunţat ieri, intenţia de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. Edilul devean se “aruncă” în lupta pentru şefia judeţului sub sigla UNPR şi susţine că îi va avea alături pe primarii democrat-liberali.

Primarul municipiului de judeţ a risipit ieri ceaţa în ceea ce priveşte intenţiile sale electorale. Mult vehiculata sa candidatură la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara a fost confirmată de acesta, în cadrul unei scurte “excursii” pe Dealul Cetăţii.

Diferenţe de nuanţe

Din fortăreaţa de pe Dealul Cetăţii, Mircia Muntean şi-a luat rămas bun de la deveni. Cu “durere în suflet” acesta a anunţat că a fost desemnat de conducerea centrală a UNPR să reprezinte formaţiunea politică în lupta pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Edilul devean a precizat că începând de săptămâna viitoare, când se va constitui o alianţă politică, îi va avea alături şi pe cei 19 primari PDL, precum şi alte formaţiuni politice. “A fost o decizie greu de luat, dar cei trei preşedinţi ai UNPR au decis ca eu să fiu candidatul la şefia judeţului. Voi fi susţinut de cetăţeni şi de inimoşii mei colegi care vin dintr-un partid mic care are culoarea roşu Ferrari 125, nicidecum un roşu de gogoşar pe jumătate stricat. De marţi încolo, ni se vor alătura şi cei 19 primari în funcţie ai PDL şi probabil alte forţe politice din judeţ precum PNţCD sau PNG. Am speranţa şi că mulţi dintre foştii mei colegi liberali o să aleagă în fruntea judeţului un om care are în spate realizări şi promisiuni onorate”, a precizat Mircia Muntean.

Candidaţi în toate localităţile, mai puţin cele conduse de primari PDL

Progresiştii lui Mircia Muntean “trebăluiesc” de zor şi la listele cu candidaţi. Potrivit edilului devean, prioritare sunt localităţile păstorite de primari USL. “Am stabilit candidaţi în aproape toate localităţile şi listele de consilieri pentru toate unităţile administrative, acolo unde nu există primari PDL în funcţie. Săptămâna viitoare vom anunţa şi forma alianţei sub care vom merge”, a adăugat Mircia Muntean.

PDL nu zice nici ba, nici da

Pe de altă parte, democrat-liberalii s-au arătat rezervaţi în ceea ce priveşte intenţia edilului devean de a candida cu sprijinul primarilor PDL. “Aşa cum am mai spus, în aceste zile, PDL Hunedoara se află în negocieri cu mai multe formaţiuni politice din judeţ, în vederea încheierii unei alianţe electorale pentru alegerile locale din 10 iunie. Desigur, vom susţine candidaţii asupra cărora vom conveni de comun acord la finalizarea negocierilor, după ce vom fi stabilit formula în care vom merge. În această accepţiune, vom susţine toate candidaturile pe care, de altfel, le vom şi anunţa”, a precizat preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor.

Back to top button