glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Zece deţinuţi, voluntari, au scos zăpada din curtea spitalului din Deva

Zece persoane private de libertate, care îşi ispăşesc pedepsele în Penitenciarul Bârcea Mare, au participat, ieri, ca voluntari, la acţiunile de deszăpezire care au avut loc în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. De asemenea, 480 de persoane private de libertate, din Penitenciarul Bârcea Mare, au renunţat la raţia de pâine pe care trebuiau să o primească ieri, pentru ca întreaga cantitate, 277 de pâini, să fie trimisă persoanelor din judeţele blocate din cauza nămeţilor. “Având în vedere condiţiile meteorologice deosebite şi căderile abundente de zăpadă din ultima perioadă, conducerea Penitenciarului Bârcea Mare a dispus măsurile necesare pentru informarea autorităţilor publice locale cu privire la disponibilitatea desfăşurării, cu persoanele private de libertate, în regim de voluntariat a unor acţiuni de deszăpezire a drumurilor şi spaţiilor publice şi de ajutorare a populaţiei din zonele afectate. Astfel, au fost încheiate două contracte de voluntariat cu Spitalul Judeţean Deva şi Primăria Municipiului Deva – Serviciul de Gospodărire Locală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, inspector principal Nicoleta Danciu. În urma acestor contracte, luni, 35 de persoane private de libertate au desfăşurat, pe bază de voluntariat, acţiuni de deszăpezire în Deva.

Back to top button