glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Vin banii de la Guvern pentru elevele care au obţinut media 10 la Bac

Cele cinci eleve din judeţ, care au reuşit să obţină media 10 la examenul maturităţii vor primi recompensa acordată de Guvern, în cursul acestei săptămâni. Elevele de zece vor primi fiecare suma de 3.000 de lei din partea statului.

Absolvenţii de clasa a XII –a, din judeţul Hunedoara, care au reuşit să obţină nota 10 la toate probele din cadrul examenului maturităţii, vor fi recompensaţi de către stat, potrivit unei hotărâri de Guvern. Fiecare elev va primi suma de 3.000 de lei. În judeţul Hunedoara sunt cinci eleve, de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, care au reuşit această performanţă. Fetele au învăţat, s-au pregătit temeinic pentru examene şi într-un final au luat media 10 la examenul de Bacalaureat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, banii pentru elevele merituoase au ajuns la inspectorat, iar în următoarele zile vor fi distribuiţi acestora. „Într-adevăr banii, pentru elevele cu care ne mândrim că au obţinut media maximă la Bacalaureat, au ajuns la inspectorat, iar în câteva zile tinerele îi vor primi. Acum mai trebuie să întocmim statele de plată, dar până la sfârşitul săptămânii cele şase eleve vor avea banii în mână”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ, Marta Mate. Tinerele beneficiare sunt: Alina Diana Igreţ, Roxana Jivan, Bianca – Elena Mateş, Monica Oprean şi Petra – Ioana Trifon.