NEWS ALERT:
Home / Sport / Victoria mai așteaptă. CSM Cetate, punct în ultima secundă
Victoria mai așteaptă. CSM Cetate

Victoria mai așteaptă. CSM Cetate, punct în ultima secundă

CSM Cetate Deva continuă forma slabă din campionat. Elevele lui Gligore Czari n-au putut trece nici de HCM Râmnicu Vâlcea, la capătul unui joc încheiat nedecis, 27-27 (11-16), și în care egalarea a venit în ultimele secvențe, după o pătrundere a Natașei Krnic.

În aceste condiții, devencele rămân fără succes după 240 de minute legate, iar în runda din weekend au parte de o deplasare infernală pe terenul celor de la CSM București.

Puțin spre deloc

Spre deosebire de ultimele două partide, când au început ceva mai avântat, în meciul cu Vâlcea, devencele n-au mai stat așa de bine pe parchet. Drept dovadă că după primele 10 minute aveau avantaj minim pe tabelă, 4-3. Imediat după aceea, jocul, și așa previzibil al Cetății, s-a rupt aproape complet și oaspetele au început să profite. 5-6 în minutul 15, 8-12 în minutul 25, astfel că pauza le-a găsit în față, la numai puțin de cinci goluri avans! În aceste condiții, gazdelor nu le-a rămas decât să forțeze și mai mult la reluare. Iar pentru o bună bucată de timp lucrurile au mers mai bine, Cetate ajungând în minutul 45 la un singur gol în spate (20-21). Egalarea a venit în scurt timp, apoi s-a mers cap la cap până cu cinci minute înainte de final, când elevele lui Dumitru Muși au luat-o, din nou, înainte: 24-25 și părea că vor pleca cu toate punctele de la poalele cetății. Ultimul minut a fost însă unul de pomină! Mai precis, cu 40 de secunde rămase din timul regulamentar, oaspetele aveau două goluri în plus, însă Simion a scos un șapte metri transforamt de Cartaș, apoi Luca a faultat în atac, iar Cetate a egalat în ultima secvență, grație a unei aruncări reușite de Krnic (foto) – cea mai bună marcatoare a Devei în acest joc. 27-27, însă aparențele nu pot fi salvate chiar așa ușor. Cetate suferă vizibil și spre ghinionul ei nu va avea parte de o misiune ușoară nici duminică, în Capitală, în fața celor de la CSM București.

CSM CETATE DEVA          27 (11)

Portari: Poenaru (5 intervenții, 2 de la 7 metri), Suba (11 intervenții, una de la 7 metri), Miskovic.

Marcatoare: Krnic 10 goluri, Cartaș 6 (3x7m), Din 3, Simion 3, Petrinja 2, Malac 2, Șovar 1. A mai jucat: Toth.

Antrenor: Gligore Czari

HCM Râmnicu Vâlcea       27 (16)

Portari: Smedescu (10 intervenții, una de la 7 metri), Tavares.

Marcatoare: Semedo 7 goluri (5x7m), Vădineanu 5, Ilina 4, Adespii 3, Bădiță 3, Stoica 2, Luca 2 (1x7m), Cherașcu 1. Au mai jucat: Al. Andrei, Chirilă, Craiu.

Antrenor: Dumitru Muși

Arbitri: Gabriel Badiu și Ioan Barbu (ambii din Cluj-Napoca).

Sala Sporturilor din Deva. Spectatori: 800

Toate rezultatele zilei, din etapa a V-a a Ligii Naționale:

SCM Craiova – Dunărea Brăila 22-16 (5-13)
CSM Ploiești – CSM București 20-28 (9-16)
CSM Cetate Deva – HCM Rm. Vâlcea 27-27 (11-16)

"U" Alexandrion Cluj – HC Zalău 29-40 (12-22)
CSM Unirea Slobozia – Mureșul Tg. Mureș 28-25 (14-15)
CSU Neptun Constanța – HCM Roman 14-20 (8-11)

Clasamentul Ligii Naționale în acest moment:

1. CSM București                   15 puncte
2. Corona Brașov                    15p
3. HCM Baia Mare                  12p
4. Dunărea Brăila                    12p
5. HCM Roman                       10p
6. HC Zalău                             9p
7. SCM Craiova                        9p
8. CSM Unirea Slobozia            6p
9. HCM Rm. Vâlcea                  5p
10. CSM Cetate Deva                4p
11. CSU Neptun Constanța        3p
12. "U" Alexandrion Cluj            2p
13. CSM Ploiești                      0p
14. Mureșul Tg. Mureș              0p

Despre Claudiu SAV

Citește și

IMG_7973

Un nou derby la Deva pentru Autobergamo

După calificarea senzaţională în Elite Round din UEFA Futsal Cup, Autobergamo reia astăzi întrecerea internă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *