glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Veşti bune de la Bruxelles. Winkler: „Barosso a dat semnalul că a început campania electorală”

Europarlamentarul Iuliu Winkler a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă,  câteva subiecte de interes public pentru România. Dinspre Bruxelles veştile pentru statul român sunt bune şi vizează aderarea la spaţiul Schengen, solidaritatea politică referitoare la vizele pentru statele membre şi anularea taxării serviciilor de roaming.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Emanuel Barosso, a vorbit în cadrul sesiunii plenare de săptămâna trecută a Parlamentului European despre Europa Federală şi continuarea procesului de cedare a suveranităţii de către statele membre Parlamentului European. Iuliu Winkler a apreciat discursul lui Barosso ca fiind primul semnal de începere a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în 25 mai anul viitor. Cât despre veştile bune pentru România, una dintre ele este dată tot de către Barosso, care a declarat în cadrul unui interviu acordat unei publicaţii străine că atât România cât şi Bulgaria sunt pregătite de aderarea la spaţiul Schengen . „De doi ani ni se tot spune că îndeplinim criteriile tehnice pentru spaţiul Schengen, însă, tot de doi ani, nu putem adera din cauza faptului că unele state se opun din motive de politică internă. Ni s-a spus că trebuie să avem răbdare, că e vorba de raţiuni politice care ţin ba de alegerile din Germania, ba de cele din Olanda. (…) Diplomaţia românească trebuie să-şi intensifice acţiunile în vederea aderării, cât mai rapide, la spaţiul Schengen”, spune Winkler. O altă veste bună are legătură cu decizia PE de a adopta, la Strasbourg, modificări la regulamentul privind acordarea vizelor în UE. „Bazându-se pe principiul solidarităţii, deputaţii au decis ca UE să ceară viză acelui stat terţ care solicită viză cetăţenilor unui stat membru al Uniunii. Aceasta este o veste bună pentru România, Bulgaria sau Polonia. România a ridicat de vreo 10 ani obligativitatea vizelor pentru SUA sau Canada însă cele două state nu au răspuns acestei măsuri”, a adăugat Winkler.

Din 2014 dispare taxa roaming în UE

Începând cu 1 ianuarie 2014 noţiunea de roaming în interiorul Uniunii Europene va fi doar o amintire. UE va interzice operatorilor de telefonie mobilă să mai taxeze apelurile primite de către utilizatori. Vestea este cu atât mai bună cu cât, transferul de date – serviciile de internet pe mobil sunt costisitoare. „Din 2009, tarifele la convorbirile în roaming în UE au tot scăzut, însă, eliminarea roaming-ului este foarte importantă şi pentru transferul de date. (…) Acest pachet telecom reglementează o piaţă pe care statele membre nu ar putea să o reglementeze”, a subliniat Winkler. În UE, economia aplicaţiilor pentru tablete şi smartphone-uri este de 11 miliarde de euro şi înseamnă 800.000 de locuri de muncă. Se estimează că până în 2016 economia aplicaţiilor pentru gadgeturi se va cifra la 15 miliarde de euro.

Loading...