glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

USL şi-a lansat candidatul la Deva, în “ritmuri” de lozinci antiprezidenţiale

Candidatul Uniunii Social Liberale (PSD + ACD), Petru Mărginean, şi-a anunţat oficial intenţia de a candida la primăria municipiului reşedinţă de judeţ. În prezenţa a peste 20 de primari USL, a liderilor judeţeni ai PSD şi PNL şi a unui numeros public, Mărginean a anunţat împreună cu colegii din Uniune că vor: “Să facem din Deva un oraş sănătos!”. Lansarea candidaturii lui Mărginean a fost făcută cu mare aplomb. Sala Mare a Casei de Cultură a fost umplută până la refuz de membrii de partid şi susţinători, care s-au “echipat” în culorile tricolorului. De la lansare nu au lipsit nici filmuleţele electorale în care au fost evidenţiate principalele zone cu probleme din Deva, şi nici planurile candidatului de “însănătoşire” a localităţii. Liderii judeţeni ai USL l-au elogiat pe Mărginean, din discursurile acestora fiind nelipsite cuvinte precum om serios, corect, cinstit, o adevărată binecuvântare pentru deveni, cel mai bun primar etc..

De la lansare, la proteste e doar un pas

Iar cum spiritul protestelor antiprezidenţiale trebuie menţinut viu cu orice preţ, lansarea oficială a lui Mărginean s-a transformat rapid într-o manifestare în care s-au strigat lozinci împotriva lui Băsescu. Ca doi ochi într-o lumină, ca doi pomi într-o tulpină, cei 400 de participanţi au scandat la unison “Jos Băsescu!”. Când spiritele s-au calmat, Mărginean şi-a prezentat programul electoral. La final, acesta a conchis: “Vreau să redau sănătatea acestui oraş, să fac din Deva un municipiu sănătos!”.

Back to top button