NEWS ALERT:
Home / Timp liber / Hunedoara Minunată / Un muzeu unic, la graniţa dintre judeţe
Un muzeu unic

Un muzeu unic, la graniţa dintre judeţe

Lăsăm destinaţiile estivale (inclusiv pe cele montane) şi ne gândim astăzi la o excursie interesantă la un muzeu. Şi nu la orice muzeu, ci la unul cum nu se mai găseşte-n România. E la „doi paşi” de graniţa dintre judeţene Hunedoara şi Alba, dincolo de ea, în Almaşu Mare şi este creaţia unui localnic (puţin spus) pasionat de istoria zonei şi nu numai

Emilian Achim deţine unul dintre cele mai impresionante muzee private din România. Este vorba de o colecţie de peste 10.000 de obiecte din foarte multe epoci istorice şi din mai multe domenii de activitate. Pe toate le are expuse la el acasă, în Almaşu Mare, unde şi-a amenajat un muzeu în toată regula. Deşi are 75 de ani, nu are de gând să se oprească.
Locul se găseşte chiar la intrarea în Almaşu Mare (cum vii dinspre Balşa). Undeva pe dreapta trebuie să zăreşti o gură de mină, un vagonet, statuia unui miner şi.. doi lei de piatră. Pancarta din planul secund confirmă şi ea că ai ajuns la „Muzeul Emilian Achim”.
Clădirea principală e de lăsat pentru a doua parte a vizitei. E vară, e cald, şi te răcoreşti mult mai repede şi mai bine în căsuţa de lemn acoperită cu paie şi vopsită cu “vânăţală”, recondiţionată undeva în stânga de pasionatul localnic. Imobilul este dotat cu absolut toate obiectele tipice caselor moţeşti din zona Munţilor Metaliferi din urmă cu 200 de ani. În două cămăruţe destul de mici, cu uşi de doar un metru şi vreo 60 de centimetri înălţime, spune că sunt vreo 700 de obiecte cu valoare de piesă de muzeu, de la geamul original, un pătrăţel de sticlă cu latura nu mai mare de 15 – 20 de centimetri, până la lampa cu petrol veche de 200 de ani şi la „ungheţ", sau „lada de tras" – un fel de bancă ce se poate extinde pentru a servi drept pat în familiile care aveau mai mult de un copil. Sunt sute de obiecte în căsuţă, iar Emilian Achim ştie povestea fiecăruia dintre ele. Dă impresia că ştie povestea fiecărui obiect din cele peste 10.000 pe care le deţine în muzeul său.

Un tur neaşteptat de lung

În clădirea principală a muzeului (de fapt, casa lui Emilian Achim pe care a tot extins-o cum a putut) incursiunea în istorie începe cu un colţ al şcolarului în care două bănci, câteva manuale, două socotitoare şi un penar vechi de aproape 100 de ani te readuc cu gândul spre vremurile în care şcoala românească era relativ recen înfiinţată în Ardeal. Turul continuă cu o secţiune dedicată uneltelor de păstorit şi instrumentelor muzicale. Urmează secţiunea dedicată mineritului, din care nu lipsesc şeitrocul (principala unealtă a căutătorilor de aur aluvionar), vagoneţii de lemn puşi pe şine de lemn, sau căştile de miner. Galeria lungă te poartă apoi spre un sector dedicat florilor de mină şi pietrelor rare. O agată căreia natura i-a oferit culorile drapelului României este aici păstrată la loc de cinste de către Emilian Achim. Şteampurile prin care treceau, pe vremuri, tone de minereu foarte bogat în aur sunt şi ele reprezentate de câteva machete. Scările care urcă din prima galerie a muzeului te trec prin „sectorul comunist", ce cuprinde de toate, de la fotografii şi drapele până la cărţi şi diverse publicaţii din acea vreme.  La etaj, sectoarele dedicate tehnicii foto, armelor, monedelor mai vechi şi mai noi, obiectelor de cult şi celor din bucătărie domină. Aparate radio aşa cum numai în filmele de epocă mai vezi, un ondulator de păr vechi de mai bine de 150 de ani, care era pus la încălzit pe sobă şi apoi folosit de doamnele vremii, sau un mixer la fel de vechi fac deliciul oricărui vizitator. O centrală telefonică veche de vreo 70 de ani, cu 100 de posturi atrage şi ea privirile. Un steag purtat la 1848 pare însă a avea o valoare sentimentală şi mai mare pentru Emilian Achim.
Cea de-a treia galerie a muzeului „in-door" cuprinde utilaje agricole specifice revoluţiei industriale, majoritatea fiind dispozitive de treierat din secolul al XlX-lea, dar şi maşinării folosite de pompieri cu un secol în urmă. „Aici, mai întâi am băgat utilajele, apoi am închis încăperile cu câte-un zid, că altfel n-aveam cum să fac", explică inimosul proprietar de muzeu. Orice obiect i-ar arăta, ştie să-ţi explice cum funcţionează, sau cărui context istoric îi aparţine. Oricât de grăbit ai fi însă, nu ai cum să ieşi mai devreme de două ceasuri din muzeul lui nea Achim, iar când ieşi, o faci tocmai prin gura de mină pe care ai văzut-o dinspre, restaurată cu piese de la altă exploatare din zonă, cea de la Haneş. La plecare plăteşti cât vrei, dacă vrei. Frumos ar fi să o faci.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

O raită la Cinciş

„Litoralul” hunedorenilor nu mai seamănă deloc cu cel de acum 20 de ani. Totuşi, asta …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *