glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Un consilier PSD din Șoimuș nu-și sabotează comuna la cererea șefilor de partid

Consilierul PSD din Consiliul Local Șoimuș, Iordan Neamț, a refuzat să-și saboteze comuna la cererea președintelui PSD Șoimuș, Mirel Dubar. Alesul local și-a atras mânia președintelui social-democraților şoimușieni care l-a acuzat înr-un ziar local că ar fi trădător. La rândul său, Iordan Neamț consideră că un gest de trădare a comunității care l-a ales ar fi fost să asculte de Dubar și să nu participe la ședința Consiliului Local în care s-au pus în discuție și s-au votat hotărâri extrem de importante pentru dezvoltarea comunei. „După 26 de ani de la Revoluţie, în anul 2016, comuna Şoimuş, aflată la 5 km de Deva, nu are apă şi canalizare, în timp ce comune mult mai mici, ca de exemplu Lelese, Densuş etc., au de peste 10 ani apă introdusă, în condiţiile unui buget mult mai mic. Comuna Şoimuş a fost singura din ţară care a accesat fonduri europene prin POS mediu pentru introducerea apei. Am verificat atent documentaţia prevăzută de Ordonanţa 8/2016 și am considerat că este cel mai potrivit moment, ce nu trebuia pierdut indiferent de lupta politică, pentru ca cetăţenii din cele şase sate să beneficieze de apă curentă. De aceea, consider că un preşedinte de organizaţie de partid local, indiferent de culoarea politică, cu atât mai mult unul de la partidul din care și eu fac parte, PSD,  nu are dreptul moral, din respect pentru cetăţenii comunei, să facă presiuni prin ameninţări pentru a-mi influența votul. Un vot pe care l-am dat în favoarea dezvoltării comunei. El nu putea să ne ceară nouă să votăm într-un anume fel în C.L., atâta timp cât nu a fost prezent la şedinţa legal constituită şi ultima din mandatul 2012/2016. Acest lucru se poate întâmpla unui om care nu îşi urmăreşte decât interesul propriu, în comparaţie cu mine, care în întreaga activitate de lider de sindicat la Termocentrala Mintia, am apărat numai interesele oamenilor pe care i-am reprezentat, iar în Consiliul Local al comunei Şoimuş am reprezentat şi respectat voinţa şi interesele oamenilor din comună. Cu un astfel de comportament de vătaf, acest personaj (Dubar Mirel – n.red.) doreşte să ajungă primarul acestei comune, Şoimuş, fără să înţeleagă că în ziua de azi cetăţenii comunei sunt mult mai deştepţi decât astfel de candidaţi”, a declarat consilierul local PSD, Iordan Neamț.

La ultina ședință a Consiliului Local Șoimuș a fost supusă spre aprobare contractarea unui credit prin care administrația locală să plătească cofinanțarea la proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de apă din comuna Șoimuș. Candidatul PSD la Primăria Șoimuș, Mirel Dubar, le-a cerut consilierilor locali ai partidului pe care îl reprezintă să boicoteze ședința de consiliu, punându-l astfel pe primarul Mihai Irimie în mare dificultate și sabotând proiectul, benefic întregii comune, finanțat prin fonduri europene.

Tags