glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Ultimul derby al sezonului pentru CNS Cetate

Cetate Deva întâlneşte astăzi, de la ora 18, pe teren propriu, pe CS Municipal Lugoj, într-un meci contând pentru etapa a 15-a a Ligii a treia, seria a patra la fotbal. După antrenamentele cu public din ultimele două runde – cel de acasă cu Becicherecu, încheiat cu scor de maidan, 11 – 1, şi cel din deplasare de la Timişoara, cu Centrul de Pregătire, înfrângere cu 2 – 1, care nu se contabilizează în campionat – devenii vor juca acum în compania unui adversar de top din eşalonul trei.

În tur la Lugoj gazdele de atunci au câştigat cu 1 – 0, unicul gol al meciului fiind marcat de ex-deveanul Gelu Velici (că aşa-i în fotbal, uneori). Iată şi cifrele de la care pleacă partida de astăzi. Cetate ocupă locul 9 în clasament, cu 31 de puncte (8 victorii, 7 egaluri şi 10 înfrângeri, golaveraj 45 – 36), iar CSM locul 3, cu 53 de puncte (16 victorii, 5 egaluri şi 4 înfrângeri, golaveraj 60 – 29). La prima vedere pare o confruntare dezechilibrată, însă nu trebuie să uităm că Deva a făcut câteva dintre cele mai bune jocuri ale sale din actualul sezon tocmai în compania echipelor din fruntea clasamentului. Amintim aici dubla victorie din întâlnirile cu CSU Craiova, succesul de la Reşiţa din tur şi acel 2 – 2 de la Petroşani cu Şirineasa, liderul autoritar al seriei, după un meci pe care Cetate îl putea câştiga, fiind egalată în ultimele minute.

„Întâlnim o echipă bună, Lugojul este una dintre fruntaşele clasamentului. Întreg lotul nostru este valid, nu avem accidentaţi sau suspendaţi şi vom juca la victorie, ca în fiecare meci. Avem nevoie de cele trei puncte pentru a ne atinge obiectivul din acest sezon, locul 6 la finalul campionatului”, a declarat Sorin Cornea, antrenorul principal al lui CNS Cetate.

Etapa 28

vineri, 11 mai

ACSO Filiaşi – ACS Ghiroda

CS Millenium Giarmata – NMM Becicherecu Mic

CNS Cetate Deva – CSM Lugoj

CS Naţional Sebiş – AFC Hermannstadt II

sâmbătă, 12 mai

CSU Craiova II – CSM Şcolar Reşiţa

ACS Şirineasa – CN Pregătire Timişoara

CS Internaţional Băleşti – Gloria Lunca Teuz Cermei

CS Şoimii Lipova stă