Home / Reportaj / Turistul rătăcit s-a oprit după 400 de kilometri parcurşi pe jos. La anul vrea să facă încă 400 (GALERIE FOTO)
Traian Urieş şi însoţitorul său credincios, Cezar (mai multe imagini puteţi găsi pe www.uriesblog.ro sau www.fotografie.uriesblog.ro)
Traian Urieş şi însoţitorul său credincios, Cezar (mai multe imagini puteţi găsi pe www.uriesblog.ro sau www.fotografie.uriesblog.ro)

Turistul rătăcit s-a oprit după 400 de kilometri parcurşi pe jos. La anul vrea să facă încă 400 (GALERIE FOTO)

Un fost gazetar hunedorean promovează judeţul şi ideea turismului făcut la pas prin intermediul unui proiect curajos şi dificil

Traian Urieş, fost gazetar al unor publicaţii din judeţ şi din Bucureşti, s-a hotărât să arate lumii cât de frumoasă este Hunedoara. Mărturiseşte că frumuseţea locurilor prin care a apucat să treacă şi a oamenilor pe care i-a întâlnit l-au surprins şi pe el. Recunoaşte că până acum, la 45 de ani, a fost „băiat de asfalt”. Acum, după ce a parcurs aproape 400 de kilometri pe drumuri, însoţit de prietenul său credincios şi iubitor, ciobănescul german Cezar, aproape că urăşte asfaltul.

Ideea lui Traian Urieş a apărut anul trecut şi a vizat, pentru început, în principal oraşul Hunedoara. „Mi-am pus problema în felul următor: avem aici Castelul Corvinilor, dar oare ce vede turistul care vrea să meargă şi prin oraş? A ieşit un proiect fotografic numit «Turistul rătăcit». Proiectul nu e strict legat de oraş. Am făcut fotografii şi în alte părţi, chiar şi în străinătate”.

Bilanţ intermediar

Câteva dintre sutele de imagini superbe surprinse de Traian Urieş pe parcursul drumeţiei sale de 30 de zile prin judeţ
Câteva dintre sutele de imagini superbe surprinse de Traian Urieş pe parcursul drumeţiei sale de 30 de zile prin judeţ

Apoi, Traian Urieş şi prietenii săi şi-au pus întrebarea „Ce-ar fi să-l rătăcim pe turist prin tot judeţul, să-l parcurgă doar la pas şi să doarmă doar în cort?”. „Am avut o mică echipă de suport (fără de care nu m-aş fi descurcat în câteva situaţii dificile) şi câţiva sponsori care au dorit să rămână anonimi. Trebuie însă să-i mulţumesc şi public lui Ovidiu Crişan, pentru ajutorul consistent pe care ni l-a oferit. Am reuşit să dăm drumul proiectului abia pe 23 august. Pe 23 septembrie am fost nevoit să-i pun punct din cauza condiţiilor meteo. Nu se mai putea: ploaie, frig, vânt… Am parcurs pe jos mai bine de jumătate din judeţ: aproape 400 de kilometri, două perechi de bocanci distruse, zeci de băşici în tălpi, o pereche de umeri obosiţi de media celor 25 de kilograme cărate mereu în rucsac şi o grămadă de fotografii. O să fac o selecţie şi o să le expunem în aer liber, probabil în Parcul Tineretului, ca să vadă toţi trecătorii cât de frumos e judeţul Hunedoara”, spune Traian. Gazetarul convertit în fotograf profesionist spune că vrea neapărat să-şi continue periplul, la anul, în jumătatea nordică a judeţului şi în Munţii Orăştiei.

Experienţe cu primari şi viceprimari

Traseul lui Traian Urieş a început în Uricani, cea mai sudică localitate a judeţului. Spune că a tras tare să parcurgă mai repede Valea Jiului, zonă care i s-a părut deprimantă. Geografic, zona e spectaculoasă. Felul în care au transformat-o comuniştii este însă unul groaznic: blocuri de 4, 7 sau 10 etaje, care mai de care mai urâte, cocoţate pe dealuri, sau înghesuite lângă albia Jiului de Vest. Spre seara primei zile a ajuns în Aninoasa: „Căutam un loc unde să pun cortul, la intrarea în orăşel. La un moment dat vine un domn, mă întreabă ce-i cu mine, îi spun cine sunt, ce fac şi ce vreau, după care-mi zice: «Hai că-ţi arăt eu un loc liniştit unde poţi să-ţi pui cortul, la mine-n curte». Acel om era, de fapt, Nicolae Dunca, primarul oraşului. Abia mai târziu s-a prezentat ca primar. Am mai păţit aşa la Bunila, în Ţinutul Pădurenilor, unde am fost însoţit de un bun prieten, Dorinel Radu. Acolo un localnic ne oferă un loc bun pentru cort, tot în curtea casei. Povestind, ne spune simplu că el lucrează la Primărie. Când îl întrebăm cu ce se ocupă la Primărie, ne zice «Sunt viceprimar». În general, oamenii cu funcţie îţi spun din prima că ei au funcţii. El ne-a spus doar «lucrez la Primărie»”.

Nu toate întâlnirile cu reprezentanţi ai autorităţilor au fost însă fericite. La Cinciş (alt sat din Ţinutul Pădurenilor) a păţit una pe care o s-o ţină minte toată viaţa: i s-a cerut delegaţie de turist ca să se poată adăposti de ploaie: „Venise o ploaie puternică. Era seară, noi eram rupţi. De la crâşma din sat am făcut rost de numărul viceprimarului. L-am sunat să-l rugăm să ne lase să dormim în căminul cultural, sau să-l roage pe preotul din sat să ne lase să dormim în biserică. După 10 minute ne-a spus că preotul nu e de acord să dormim în biserică, iar în căminul cultural nu se poate pentru că cineva-şi lăsase acolo veselă şi alte lucruri pentru o petrecere. Printre altele, viceprimarul ne-a întrebat dacă avem delegaţie. Asta cu toate că-i explicasem clar cine suntem şi ce facem”.

Cu sufletul rămas în Pădurenime

Cascada Clocota, locul în care turistul şi-a încheiat prima jumătate a „rătăcirii în HD”
Cascada Clocota, locul în care turistul şi-a încheiat prima jumătate a „rătăcirii în HD”

În ciuda întâmplării de la Cinciş, Traian Urieş spune că Ţinutul Pădurenilor i-a rămas la suflet. I-a plăcut mult şi Ţara Haţegului, dar Ţinutul Pădurenilor, spune el, e unul cu totul special. „După ce termin proiectul am de gând să mă întorc acolo. E extraordinar. Am dormit, de exemplu, în Vadu Dobri, pe prispa unei case vechi de aproape 200 de ani. Atâta linişte, atâta simplitate, atâta frumuseţe n-am mai întâlnit niciunde altundeva. Acolo te întorci în timp”, povesteşte „turistul rătăcit în HD”. Şi îşi menţine poziţia chiar dacă tot în Ţinutul Pădurenilor i s-a întâmplat să se rătăcească, din cauza unei hărţi greşite: „Am văzut pe Hartă un punct numit «Mănăstire». Am vrut să vedem cum e mănăstirea aia. Drumul de pe hartă era inexistent iar marcajul traseului turistic la fel. Cum – necum, am ajuns acolo. Era, de fapt, un cătun, nicidecum o mănăstire”.

Concluzii intermediare

După ce a parcurs pe jos mai bine de jumătate de Hunedoara, Traian Urieş a constatat că, deşi se vrea unul turistic, judeţul stă execrabil în ce priveşte marcarea traseelor turistice,  întreţinerea indicatoarelor şi actualizarea hărţilor, lucru de care ar trebui să ţină seama toate autorităţile competente. La anul vrea să-şi continue proiectul, plecând, de data aceasta, din cel mai nordic punct, Bulzeştii de Sus, trecând prin Ţara Zarandului, apoi Valea Mureşului de la un capăt la celălalt, zona Orăştiei şi, spre final, satele de pe culmile munţilor în care trăiesc acum urmaşii dacilor, Târsa şi Ursici. „Până acum, acest proiect m-a ajutat să descopăr mai uşor simplitatea lucrurilor. Doar de trei ori am dormit sub un acoperiş. Când m-am pus pe o saltea de paie dintr-un conac aproape părăsit de la Hăţăgel mi-am dat seama cât de puţin îi trebuie unui om, de fapt, ca să se poată declara fericit. Dar nu pentru a mă redescoperi am plecat într-un asemenea proiect. Am trei obiective: primul – o colecţie de fotografii pentru a arăta tuturor cât de frumos e acest judeţ, al doilea – oamenii să înceapă să iasă din zona de confort şi să mai facă din când în când o excursie pe jos, pentru că doar aşa poţi savura frumuseţea locurilor, şi-n mediul urban, dar mai ales în mediul rural, al treilea – la final aş dori să realizeze un traseu turistic pedestru al judeţului, împărţit pe fragmente – fragmenţele, însoţit de o hartă actualizată şi de repere utile, iar unul, două, zece fragmente din acel traseu să poată fi parcurse de oricine doreşte. Poate, la anul, după ce voi termina şi cealaltă parte a judeţului, o să apară şi un catalog al «turistului rătăcit în HD»”.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

MAIN FOTO

Pâinea de Cristur, singura din județ preparată cu maia (GALERIE FOTO)

În ʼ93 era aproape o ruină, dar acum este locul din care ies în fiecare …