Transalpina – prin şi printre nori, cu maşina

Şoseaua care leagă Sebeşul „peste munte” de Oltenia a „luat ochii” turiştilor comozi, amatori de excursii cu maşina, încă din 2009, de când a fost, în mare parte, asfaltată.

Lucrările au avansat (nu sunt finalizate sută la sută), „urmele” populării zonei sunt destul de vizibile, însă Transalpina este un drum cel puţin la fel de spectaculos ca Transfăgărăşanu. Unii spun că este chiar mai spectaculos decât „drumul lui Ceauşescu” amenajat în anii ’70. „Pe Transfăgărăşan doar urci pe o vale, treci creasta muntelui, după care cobori pe altă vale. Pe Transalpina ai aproape 30 de kilometri de drum de creastă, porţiune pe care ai parte de privelişti superbe în toate direcţiile”, este argumentul lui Remus Radu, un hunedorean care merge, cel puţin o dată pe lună, pe Transalpina. În plus, aceasta este şoseaua care te ridică, la propriu, cel mai aproape de cer (cu tot cu maşină) – peste 2.100 de metri. Pe porţiunea dintre Obârşa Lotrului şi staţiunea Rânca, dacă ai norocul unei zile frumoase, vei avea senzaţia că pluteşti printre nori. Atenţie, însă! O reverie prea adâncă nu e recomandată, pentru că drumul pune la grea încercare şi maşina, dar şi atenţia şoferului. În plus, deseori se-tâmplă să te trezeşti că mergi cu maşina, practic, prin nori.

Repere şi ponturi

O excursie pe Transalpina îţi ia o zi de vară „până-n seară”. La dus, poţi merge prin Petroşani, după care trebuie să îţi cam chinui maşina pe DN 7 A, între Petroşani şi Obârşia Lotrului. Sunt vreo 28 de kilometri de drum, ba cu asfalt de pe vremea lui Ceauşescu, ba cu pământ. Drumarii spun că, până la anul, va fi reabilitat. Fii atent la indicatoarele din Petroşani. Din Obârşia Lotului, practic, urci pe Transalpina. După vreo trei kilometri ar trebui să găseşti o „stână turistică”: produse ca la stână şi selfi-uri în ţundra ciobanului. Apoi drumul urcă pe culme. După încă vreo 15 kilometri, pe un platou din dreapta sensului de mers spre Rânca, poţi face un popas la adevăratul „sat comercial” care s-a încropit aici cu ani în urmă şi s-a dezvoltat de la un sezon la altul. De aici şi până la Rânca e şi mai frumos de mers: şosea în gol alpin, cu nori de-a dreapta şi de-a stânga (uneori chiar şi pe carosabil). În Rânca hotelurile şi pensiunile „de la drumul mare” au mai mereu restaurantele deschise. Sunt un pic mai scumpe decât cele de la oraş, dar merită, pentru că, în general, mâncarea e foarte bună.

La întoarcere, ţi-am recomanda să nu-ţi mai chinuieşti maşina pe DN 7 A spre Petroşani din două motive (altele decât gropile de pe drum): la ieşirea spre „capitala Văii Jiului”, dacă stai prost cu orientarea poţi să te rătăceşti un pic, din lipsă de indicatoare; pe DN 7 A nu ai parte de un apus de soare pe malul lacului cum se întâmplă la Oaşa. Aşa că mai bine cobori spre Sebeş, faci un popas de seară la Oaşa, apoi cobori pe valea cu mulţi brazi până la Petreni. Principalul local din sat îţi oferă mâncare cel puţin la fel de bună ca la Rânca. Odată cina luată, de aici mai faci cel mult o oră până la Deva.