Home / Comunitate / Terenuri sportive moderne pentru elevii de la Şcoala Europeană „Andrei Șaguna”
Terenuri sportive moderne pentru elevii de la Şcoala Europeană „Andrei Șaguna”

Terenuri sportive moderne pentru elevii de la Şcoala Europeană „Andrei Șaguna”

~~Ieri, la Şcoala Europeană „Andrei Șaguna” din Deva s-au inaugurat cele două terenuri de sport. Lucrările au început anul trecut și s-au finalizat de curând. Materialul folosit e unul special, elastic pentru terenuri de sport, sau tartan, garanția lucrării fiind de zece ani. Investiția totală se ridică la peste 700 de mii de lei.

Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a fost prezent la inaugurarea celor două terenuri de sport de la Școala Europeană „Andrei Șaguna”. Acesta susține că lucrările au început anul trecut și s-au finalizat în această perioadă. „Investiția la această instituție s-a ridicat la peste 700 de mii de lei. Unul dintre terenuri este multi-sport, se poate juca fotbal, tenis, handbal și volei, iar cel de lângă e special pentru baschet, dar mai trebuie montate coșurile, deoarece cele care au sosit nu au corespuns cu ceea ce s-a cerut. Conducerea a optat pentru coșuri glisante, ce pot fi ajustate în funcție de înălțimea copiilor”, a spus edilul-şef al municipiului reşedinţă de judeţ.

Încă opt terenuri de sport până la finele anului 2015

Primarul Devei a afirmat că până la finalul anului 2015 alte opt terenuri de sport de la diferite școli din județ  vor fi inaugurate. Mai mult, Mărginean susține că și grădinițele vor beneficia de locuri de joacă în incinta școlilor pentru ca „piticii” să se joace liniștiți și să nu fie loviți de cei mari. „Nici grădinițele nu au fost uitate. Ne gândim să creăm terenuri sintetice pentru a-i mai scoate din fața calculatorului pe cei mici. Aceste terenuri există atât în alte localități din România, cât și din străinătate, iar dacă acolo se poate, de ce nu şi la noi”, a conchis Mărginean.

„Am fost prezent zi de zi aici, să văd cum decurg lucrările. Totul a decurs conform planului, iar cei 1150 de copii înscriși la școala noastră vor fi primii care se vor bucura de aceste terenuri de sport” – Gelu Minișca, directorul Şcolii Europene „Andrei Şaguna”.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

captură Youtube/ Organized Crime and Corruption Reporting Project

Mărturie din infernul de la Lupeni

Detalii impresionante, despre infernul de la Mina Lupeni. Raoul Cizmaşiu, minerul care a scăpat cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *