glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Teliuc – Topliţa, drumul pe care scuzele cresc mai repede ca tufişurile

Anul acesta vegetaţia de pe marginea drumului judeţean 687D, care duce prin Teliuc spre lacul Cinciş apoi spre Topliţa, nu a fost toaletată deloc. În primăvară, un consilier judeţean atrăgea atenţia asupra problemei. Dorin Gligor, şeful CJ de la acea vreme, spunea „se rezolvă”. E decembrie şi nu s-a rezolvat nimic.

„Vă rugăm să faceţi ceva. Aproape că nu se mai poate circula pe acel drum. Sunt unele porţiuni în care câte o jumătate de bandă e ocupată cu vegetaţie. E un pericol pentru şoferi acel drum şi din cauza gropilor şi din cauza vegetaţiei”, spunea consilierul judeţean Doru Gaita, într-o şedinţă din aprilie. Pe atunci, CJ Hunedoara era condus de vicepreşedintele Dorin Gligor, care a dat asigurări că situaţia va fi rezolvată. În mai, CJ Hunedoara a emis către firma desemnată cu întreţinerea drumului, Drupo SRL Călan, o primă comandă pentru toaletarea acostamentelor. Nu s-a făcut nimic. O a doua comandă a fost emisă în iulie. Fără efecte vizibile şi de data aceasta. În noiembrie, CJ a primit de la Serviciul Rutier al IPJ o comunicare prin care i se atrăgea atenţia că vegetaţia de pe marginea drumului continuă să provoace riscuri pentru şoferi şi pietoni. Consiliul Judeţean a răspuns că va face o nouă comandă firmei Drupo. Pe 13 decembrie, pe acelaşi drum, nici vorbă de drujbe, foarfece sau alte unelte de tăiat.

„Republica Moloţ” sau „republica banilor uitaţi”?

După ce „Glasul Hunedoarei” i-a expus situaţia existentă pe DJ 678 D – Teliuc – Cinciş – Topliţa, reacţia iniţială a vicepreşedintelui Dorin Gligor a fost: „Aşa ceva este posibil pentru că încă trăim în republica Moloţ. Păi dacă-mi spuneţi că se întâmplă aşa ceva, înseamnă că, da, încă suntem în republica Moloţ”. După ce s-a consultat cu directorul tehnic al CJ, Viorel Rotar, Gligor a revenit cu precizări: „S-au făcut comenzi către firma desemnată cu întreţinerea drumului, în mai, iulie şi-n noiembrie, dar nu s-au onorat. Pe de altă parte avem o promisiune că săptămâna aceasta se începe toaletarea vegetaţiei de pe acel drum. E un mod de lucru nepermis de lent care a condus şi la situaţia asta”.
Directorul de producţie al Drupo SRL, Gheorghe Palcanin, spune însă că lucrurile stau cu totul altfel decât spun reprezentanţii CJ: „Noi avem un contract cu Consiliul Judeţean pentru întreţinerea mai multor drumuri. În acel contract sunt specificate cantităţi totale, inclusiv în ce priveşte toaletările. Am onorat cantitatea de toaletări prevăzută în contract şi am făcut asemenea lucrări doar acolo unde ne-a indicat Consiliul Judeţean. Pentru lucrări suplimentare contractului, trebuie încheiate acte adiţionale, iar comenzile trebuie să aibă şi acoperire financiară. Degeaba ne emite Consiliul Judeţean comenzi, dacă acestea nu sunt acoperite în bani. O toaletare costă, pentru că trebuie utilaje şi mai mulţi oameni deplasaţi în zonă. Consiliul Judeţean să caute bani, să ne facă o comandă şi mergem să lucrăm, nu-i nicio problemă”.

Nu mai e raliu, nu mai e nici drum

În ciuda ştrandurilor publice sau private deschise în ultimii ani în judeţ, lacul Cinciş rămâne cea mai solicitată zonă de agrement în sezonul estival.
Într-un week-end de vară, mii de oameni folosesc drumul amintit pentru a ajunge pe malul lacului Cinciş, aproape toţi folosindu-se de autoturisme. Proprietarii pensiunilor din zonă spun că vegetaţia de pe marginea drumului n-a mai fost tăiată de ani buni: „Ştiţi cum se făcea? Se tăiau tufişurile şi se puneau plombe de asfalt doar înainte de acel raliu al Hunedoarei organizat de Mihai Leu. După ce n-am mai avut raliu, n-am mai avut nici lucrări de întreţinere pe-aici”, spune unul dintre localnici. Ultima ediţie a Raliului Hunedoarei a avut loc în 2008.

Back to top button