Home / Comunitate / Spectacolul de lumini de la Castel – cifrele unui succes (GALERIE FOTO)
deschidere 7 (3)

Spectacolul de lumini de la Castel – cifrele unui succes (GALERIE FOTO)

Aproximativ 10.000 de persoane (localnici şi turişti) au urmărit show-ul de lumini oferit la Castelul Corvinilor din Hunedoara, cu ocazia ediţiei din acest an a „Nopţii muzeelor”. Cei care au fost prezenţi au fost încântaţi. Cei care au ratat evenimentul îşi propun să nu mai facă la fel şi la anul, mai ales că, pentru 2017, organizatorii îşi doresc un moment şi mai grandios. La zile bune de la evenimentul amintit, imagini cu Castelul Corvinilor iluminat spectaculos încă se mai „rostogolesc” pe reţelele de socializare.

Peste 135 de module inteligente de lumină, având fiecare între 36 şi 54 de led-uri programabile, 2.000 de metri de cablu electric, peste 1.600 de metri de cablu de date, 10 tunuri de lumină, o instalaţie de sunet de 15.000 de vaţi, 60 de ore de programare a jocurilor de lumini şi două săptămâni pentru probe şi montaj. Cam acestea sunt principalele cifre ale show-ului unic în România oferit sâmbăta trecută la Castelul Corvinilor.

Povestea unei idei

Spectacolul a fost posibil datorită unei firme devene (deşi multă lume s-ar fi aşteptat la o firmă dintr-un oraş mare). Este vorba despre Top Studios, iar administratorul acesteia, Victor Negru, ne-a povestit cum s-a ajuns aici: „Ideea îi aparţine domnului director al Castelului, Costin Tinca. El a văzut un show de lumini pe undeva pe la Bruxelles şi a venit la noi cu ideea de a face un spectacol de lumini. Apoi ne-a spus că am reuşit să depăşim cu mult în amploare şi spectaculozitate ceea ce văzuse el. Mai întâi am făcut asta în Sala Dietei, acum doi ani, cred. Anul trecut am iluminat doar curtea interioară, iar anul acesta am iluminat şi curtea interioară dar şi toată faţada Castelului Corvinilor. A fost greu, dar rezultatul a fost pe măsură, sper eu”.

Despre bani şi provocarea ediţiei următoare

Pentru „Noaptea muzeelor”, Castelul Corvinilor a avut aprobat un buget de 25.000 de lei. Din această sumă 21.000 de lei a costat spectacolul de lumini. „Nu cred că firma care a făcut show-ul de lumini a rămas cu mare lucru”, spune Costin Tinca, lucru confirmat şi de reprezentantul Top Studios. „Am avut unele echipamente închiriate, cum ar fi tunurile de lumini sau instalaţia de sunet. Apoi, a fost vorba de instalaţii custom – made (făcute special pentru spectacolul în cauză – n.red.). Nu poţi să foloseşti 300 de prelungitoare de curent, trebuie să cumperi cablu. Nu poţi să cumperi 6 metri de cablu de date, pentru că se vinde doar la calup de 10 metri şi aşa mai departe. Bineînţeles, ce s-a cumpărat acum, se va putea folosi şi la ediţiile următoare. Pentru la anul, în funcţie şi de buget, vrem să avem un show de lumini combinat cu efecte pirotehnice, mai multe tunuri de lumini şi o instalaţie de sunet şi mai puternică. Din cunoştinţele mele, ce s-a reuşit sâmbătă, la Hunedoara, nu s-a mai făcut până acum în România. Pe noi nu ne-a interesat şi nu ne interesează profitul de pe urma acestei manifestări, ci ne interesează să ne completăm portofoliul”, adaugă Victor Negru.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

aia din stanga

De pupat 21.09.2017

Gimnasta Ioana Crișan, CNS „Cetate” Deva, Pentru că „a prins lotul” la Campionatele Mondiale de …