glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Şoimuş, comuna care renaşte cu bani europeni

În 2012, comuna Şoimuş avea 3.250 de locuitori. Acum sunt peste 3.700. Această evoluţie nu se datorează vreunui spor natural pozitiv, ci faptului că toate satele din comună se modernizează de la un an la altul: asfalt, reţele de apă, canalizare, gaz metan, telefonie şi Internet. Pe scurt, la Şoimuş mai e puţin şi se trăieşte ca la oraş, ba chiar mai bine, pentru că locuinţele care (încă) mai sunt de vânzare aici au preţuri comparabile cu cele ale unui apartament în Deva, între 25.000 şi 60.000 de euro. În plus, s-a ajuns la stadiul în care există supraveghere video şi semnal wireless în toată comuna.

Cu doi ani în urmă preţurile erau cu 10 – 15 la sută mai mici, dar cererea mare venită în special din partea tinerilor care preferă să se mute în Şoimuş a determinat o asemenea evoluţie. Cu aceiaşi bani, în loc de un apartament de 50 -60 de metri pătraţi în Deva te alegi cu casă, curte şi grădină. În plus, mare parte din gospodării au aceleaşi utilităţi ca în mediul urban.

Proiecte de milioane de euro pentru apă şi canalizare

În ultimii doi ani, la Şoimuş s-au demarat proiecte pentru reabilitarea infrastructurii în valoare de milioane de euro. Anul trecut Primăria a reuşit să conecteze la reţeaua de apă 360 de locuinţe din Şoimuş şi Bălata. Anul acesta se va întâmpla la fel pentru casele rămase în Şoimuş, plus cele din Boholt şi Bejan. Este vorba despre aproximativ 400 de familii. „În total, proiectul reţelei de apă prevede conectarea a 1.130 de locuinţe, pentru că va fi aplicat şi în satele Păuliş şi Chişcădaga. Vorbim de 60 de kilometri de reţea de apă în toată comuna, şi de o valoare totală a investiţiei de 4 milioane de euro. Încercăm anul acesta să trecem proiectul pe finanţare europeană şi să mergem cu el până la capăt”, spune primarul comunei Mihai Gabriel Irimie. Acesta adaugă că în 2015 vor fi conectate la reţeaua de canalizate toate locuinţele din satul Şoimuş, deoarece, în sfârşit, anul precedent s-a reuşit finalizarea unui proiect cu finanţare europeană în valoare de 2,2 milioane de euro început în 2009. De ce a apărut întârzierea? „Nu vreau să mai comentez prea mult ce-a fost înainte de a veni eu la primărie. Să zicem doar că fosta conducere a întârziat lucrările”, răspunde Irimie. Primarul pare că doreşte să se refere mai mult la viitorul apropiat: „Contează că anul acesta avem deja finalizate studiile de fezabilitate pentru reţele de canalizare în satele Bălata, Boholt, Chişcădaga, Păuliş şi Bejan. E o investiţie de 2,8 milioane de euro şi cred că vom reuşi să beneficiem de finanţare europeană pentru această iniţiativă. Aşteptăm ghidurile de finanţare”.

Capele şi asfalt din bugetul local

Pe lista proiectelor pe care Primăria Şoimuş doreşte să le transpună în realitate anul acesta se numără ridicarea de capele în satele Chişcădaga, Păuliş, Boholt şi Sulighete. Asta pentru că legea nu mai permite păstrarea persoanelor decedate acasă, pe durata privegherii. Fiecare capelă va avea 55 de metri pătraţi, o baie, un mic oficiu, o terasă şi va fi dotată cu aer condiţionat. Investiţia se ridică la 400.000 de lei, per total. Tot de la bugetul local pe 2015 este alocat un milion de lei pentru asfaltarea mai multor uliţe din Sulighete (1,4 km), Păuliş (800 m), Fornădie (1 km), Chişcădaga (300 m) şi Câinelu de Sus (200 de m). „Asfaltările de uliţe vor fi făcute pe o lăţime de 3 metri. Mai avem un proiect intermediat de GAL în care e cuprinsă asfaltarea pe o lăţime de 6 metri a uliţei Mărului din Bălata, în acelaşi proiect, cu o valoare totală de 170.000 de euro mai fiind cuprinse renovarea căminului cultural din Sulighete şi achiziţionarea unui utilaj multifuncţional pentru serviciul de salubritate”, explică Mihai Irimie.

Sprijin pentru copii şi pensionari

Pe 2015, Primăria şi Consiliul Local Şoimuş au prevăzut un sprijin financiar de 65.000 de lei pentru Ansamblul „Şoimuşeana”, compus din 90 de copii şi tineri. Aceeaşi sumă este alocată şi Asociaţiei Pensionarilor din comună. „Ansamblul «Şoimuşeana» înseamnă renaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor în comună. În plus, ne-a reprezentat cu mare succes peste tot pe unde a mers. Datorită acestui ansamblu, în ultima vreme am sesizat o mai mare coeziune între tinerii din diferitele sate ale comunei: s-a cam renunţat la rivalităţilşe ultra-locale şi s-au legat prietenii. Ansamblul este sprijinit însă şi de Asociaţia Pensionarilor ai cărei membri se implică nu numai în organizarea de excursii, sau ajutorarea membrilor săi cu venituri mici, ci şi în reactivarea tradiţiilor din satele comunei”, declară primarul. Asociaţia Pensionarilor din Şoimuş are peste 600 de membri şi a fost înfiinţată abia în 2012 (la fel ca ansamblul folcloric). Pensionarii – membri cotizează câte 5 lei pe lună, dar, în schimb, merg în excursii la mănăstiri de două ori pe an şi au parte de un bal doar al lor, organizat, de regulă, la finele lunii mai.

Proiecte rămase în lucru

Primarul comunei Şoimuş spune că, până acum, a reuşit să transpună în realitate circa 80 la sută dintre propunerile făcute în campania electorală din 2012. „Anul acesta am pornit cu un minus în buget în valoare de 600.000 de lei, din cauza modului incorect în care Guvernul a decis să împartă banii pentru echilibrarea bugetelor locale. Suntem astfel nevoiţi să amânăm asfaltarea câtorva uliţe dar şi lucrările de reabilitare şi modernizare a terenului de fotbal din Bălata. Ne dorim să avem aici un teren la standarde actuale, cu tribune, vestiare şi duşuri. Am reuşit însă să amenajăm un teren sintetic cu nocturnă la Şoimuş şi un parc la Păuliş. Nu e deloc uşor, mai ales că, la preluarea mandatului Primăria avea de rambursat 4 milioane de lei la o bancă, din cauza unui credit luat în 2008, dar şi arierate în valoare de 3,7 milioane. Acum mai avem de plătit1,3 milioane la bancă şi 2,1 milioane la capitolul «arierate». Am dorit să avem şi o sală de sport, dar nu am reuşit să găsim banii necesari. Nu renunţăm însă la nicio idee enunţată cu doi ani şi jumătate în urmă, dar prioritare au fost reţelele de utilităţi şi asfaltarea drumurilor. Aşa cum nu am renunţat la ideea extinderii reţelei de gaz metan în satele Boholt, Păuliş şi Bălata, iar acum suntem în faza de proiectare cu acest obiectiv”, spune Mihai Irimie (foto).

Reorganizarea agricolă

Mare parte din acel „20 la sută rămas de îndeplinit” din angajamentele luate de Mihai Irimie este reprezentat de ideea reorganizării agriculturii în comună: „E nevoie de o asociaţie agricolă, pentru că fiecare membru ar avea doar de câştigat. Să nu ne ascundem după deget: fiecare producător agricol cumpără motorina la negru, la un preţ de 4,5 lei litrul. Dacă ar face parte dintr-o asociaţie agricolă, preţul final ar fi de doar 3 lei pe litru, iar combustibilul s-ar cumpăra legal. Costurile la hectar ar scădea de la 2.500 de lei, la doar 1.500 de lei, ori la 1.800 de hectare de teren agricol câte sunt în comună, asta înseamnă deja o mare economie. În plus, o asociaţie poate accesa fonduri europene pentru silozuri, centre de colectare, centre de producţie şi poate intrea în legătură directă cu cei care doresc să cumpere produse, dar în cantităţi mai mari. Acum, intermediarii cumpără un viţel la preţul de 2 euro pe kilogram, adună mai multe exemplare, cu zecile, după care le vând la 7 euro pe kilogram unor companii din străinătate. Şi este doar un exemplu”. Primarul comunei Şoimuş spune că asociaţia nu s-a constituit până acum deoarece oamenii doreau ca el să o conducă: „Nu pot să mă ocup cum trebuie şi de Primărie şi de asociaţie. Am însă toate speranţele că vor apărea persoane capabile şi oneste care să fie interesate de coordonarea asociaţiei”.

Programul evenimentelor găzduite de comuna Şoimuş în 2015

8 Martie – Ziua femeii – petrecere în satul Şoimuş
30 mai – „Balul pensionarilor”
1 iunie .- Ziua Internaţională a Copilului  şi ediţia a III-a a Festivalului „Moştenitorii”
22 – 24 august – Zilele comunei Şoimuş
decembrie – Concert de Colinde

La toate acestea se adaugă nedeile tradiţionale din satele comunei.

Back to top button