glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Șoarecele beat și răzbelu’ cu Ieuropa

Pare că facem totul pentru un război cu Uniunea Europeană –ați băgat de seamă? Ultimul detaliu: Polonia e amendată cu 100 000 de euro pe zi din cauza defrișărilor din pădurile virgine, protejate – așa sună știrea, foarte pe scurt. Și ce face PSD la mijlocul săptămânii? – exact aceeași rețetă, votează în Parlament o lege care permite tot felul de nebunii în mijlocul unor astfel de păduri.

La prima vedere, e vorba de un dispreț. Dar dacă pui piesa asta în puzzle-ul ultimului an, o să vezi că, începând de economie până la justiție, gașca lui Dragnea a făcut orice ca să dea cu cracii-n sus orice apartenență la valorile europene.

Ai mai văzut zilele trecute ”protestul” din fața Cotrocenilor, unde s-au adunat câteva zeci de nemulțumiți cu portocale. Și cu pancarte. ”România nu e colonie” – ăsta e mesajul abil strecurat în ultimul an de liderii socialiști; prinde la prostime, le-nvârtoșează creierii celor obișnuiți să trăiască de la o zi la alta.

Conspirațiile sunt răcoritoare, îți dau sentimentul că nu ești tu de vină dacă n-ai pus mâna pe carte sau dacă ți-e lene săiei tramvaiul spre locul de muncă. Mai mult, îți creează-n cerebeluș și ideea luptei pentru o cauză; te bați cu mai marii lumii, că ăia care fac vaccinurile sau ascund medicamentele împotriva cancerului. Da, exact ăia care au furat și energiile de sub Bucegi. Ce autostrăzi, ce școli, ce spitale, ce irigații – când soarta lumii e-n mâinile tale, lângă portocala aia căpătată de la Partid? Mărunțișuri, nu?

Cât era Iliescu de populist, cât era Năstase de arogant sau cum o fi fost, dar n-au dus niciodată social-democrația atât de jos. Da, au fost nebuniile de început, da, s-a furat, dar, cu toate hoțiile, România era cumva pusă pe șine către Europa Occidentală. Mai cu hîr, mai cu mîr, dar era îndreptată înspre  acolo. Ce avem acum? O țară înlocuită cu un sistem mafiot, aproape dezrădăcinată. N-o spune gașca cu subiect și predicat, dar Uniunea Europeană îi încurcă – în vremea lui Năstase, că tot e pomenit, îmbogățiții din PSD se vedeau bogați în Uniunea Europeană, ăștia de acum se vor doar bogați, într-un sistem care să le protejeze hoțiile. Asta-i diferența și pentru asta au nevoie de un conflict cu Bruxellesul. Răzbel!

Revocarea conducerii DNA, că va fi sau nu va fi, e doar o etapă. Lupta asta de gherilă dusă cu trei premieri într-un an de zile, sforțările astea de a pune la pământ singurul domeniu în care ne sunt recunoscute determinarea și succesul – cât o fi -, se îmbină din ce în ce mai vizibl într-un plan. N-au curajul s-o spună în față, dar gașca elimină imediat orice lider ce pune la îndoială graficul. Grindeanu, Tudose, acum Bădălău și ceilalți, cu toate ale lor păcate, au fost ejectați în momentul în care păreau să înțeleagă că România își pierde busola cu Dragnea la timonă.

Ce va fi? Probabil teleormăneanul se visează la Cotroceni. Are nevoie și de imunitate totală, are nevoie și de autoritate totală. I se picură-n mintiuca lui de repetent că-i omul potrivit și că poporul îl așteaptă. La fel făcea și Ceaușescu când își chema, pe convocator, muritorii de foame de prin uzine să-și urle dragostea și devotamentul. E ca-n bancul ăla cu șoarecele beat, dornic de sex și căutând o mâță. Mai întâi, șorecimea exultă, aplaudă și dă cu portocale, excitată de curajul mustăciosului –apoi vine mâța și, molfăindu-te, îți arată că istoria nu-i un banc.

One Comment