Home / 43 / SITUAŢIE REVOLTĂTOARE. LISTE de AŞTEPTARE în SPITALE: programările pot fi şi peste 6 luni
SITUAŢIE REVOLTĂTOARE. LISTE de AŞTEPTARE în SPITALE: programările pot fi şi peste 6 luni

SITUAŢIE REVOLTĂTOARE. LISTE de AŞTEPTARE în SPITALE: programările pot fi şi peste 6 luni

Intrarea în vigoare a noului pachet de servicii medicale de bază, de la 1 iunie, naşte situaţii de-a dreptul revoltătoare. Dincolo de faptul că cele mai multe investigaţii medicale şi medicamente vor fi contra cost, autorităţile au instituit şi listele de aşteptare. Astfel că, pentru anumite afecţiuni, pacienţii vor fi nevoiţi să aştepte până la şase luni pentru a primi îngrijirile de care au nevoie.

După trei amânări, pachetul de servicii medicale de bază intră în vigoare. Şefii de la Sănătate promit că pacienţii nu vor mai veni cu medicamente în sacoşă ca să se trateze în spitale. Despre listele de aşteptare, ministrul pare să nu ştie.
Urgenţele vor fi tratate imediat. Dacă aveţi o afecţiune pentru care ar trebui să se intervină repede în vederea evitării complicaţiilor, puteţi aştepta între 7 şi 28 de zile. Iar dacă vreţi să vă faceţi analize medicale amănunţite pentru a depista eventuale probleme de sănătate, puteţi fi programat chiar şi peste şase luni.
Radu Ţibichi, preşedintele CNAS: "În cazul bolilor cronice, unde, spitalele care au secţii cronice, fiind cazuri programabile, au posibilitatea ca atunci când nu au capacitatea necesară, toate paturile sunt ocupate, să programeze eventualul serviciu la o dată ulterioară".
Dar în ambulatoriu se fac programări şi acum. La Spitalul Colţea de exemplu, zilnic se prezintă 300 de pacienţi în ambulatoriu. Medicii se aşteaptă ca numărul lor să crească odată cu introducerea pachetului de servicii medicale de bază.
Pacienţii se plâng că oricum, şi când le vine rândul la consult, mai stau la coadă şi pe holuri.
Şi la medicul de familie sunt limitate consultaţiile. Fiecare medic va putea consulta doar 21 de pacienţi pe zi. Restul pacienţilor vor plăti chiar dacă sunt asiguraţi.

Sursa: realitatea.net
 

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

TOPUL celor mai corupte ţări din lume în 2014. Ce loc ocupã România

TOPUL celor mai corupte ţări din lume în 2014. Ce loc ocupã România

Corupţia a crescut în China, Turcia şi alte ţări cu o creştere economică puternică, avertizează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *