Home / Comunitate / Sindicatele din CEH strâng rândurile
SECUND Cristian Istoc 7627

Sindicatele din CEH strâng rândurile

Sindicatul „Solidaritatea” nu mai contestă reprezentativitatea sindicatului „Muntele”. SLIEDM e pe cale să procedeze la fel. Liderii sindicali spun că doresc să se prezinte împreună la negocierea următorului contract colectiv de muncă (CCM).

După ce s-au acuzat de trădări, de interese personale şi şi-au adresat tot felul de calificative, liderii principalelor sindicate din cadrul CEH par a fi pe cale să se împace. Sindicatul „Solidaritatea” din cadrul Termocentralei Mintia a anunţat că renunţă la a mai contesta în instanţă reprezentativitatea Sindicatului „Muntele” (al cărui număr de membri s-a diminuat simţitor în ultimii ani, din cauza pensionărilor). „Nu vrem ca administraţia să profite de pe urma disputelor apărute în rândul sindicatelor. Am reuşit să îngropăm securea războiului şi vrem să ne unim forţele pentru a putea apăra cât mai bine interesele membrilor de sindicat”, a declarat Cristian Iştoc, liderul „Solidaritatea” (foto).

Preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva-Mintia, Mircea Crişovan, spune că organizaţia sa nu a făcut încă demersul legal de a-şi retrage contestaţia, dar e dispusă să renunţe la ea. „Am discutat telefonic cu domnul Darius Câmpean (liderul Sindicatului „Muntele” – n.red.) şi se pare că putem ajunge la un acord. Vrem să fim şi noi prezenţi la masa negocierilor în momentul în care se va discuta noul CCM. Dacă suntem uniţi, putem apăra mai bine interesele oamenilor”, a adăugat Crişovan.

„Dacă nu suntem destupaţi la minte…”

Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului „Muntele”, spune că doreşte ca sindicatele CEH să fie reprezentate şi în discuţiile cu Ministerul Energiei, nu doar la negocierile pentru CCM. „Le-am spus colegilor mei că, în condiţiile în care vedem că politicienii se cam înţeleg între ei, dacă noi nu suntem îndeajuns de destupaţi la minte şi nu reuşim să ne înţelegem între noi, vom avea numai de pierdut. Cristian Iştoc e o voce care merită să fie auzită, mai ales pe domeniul energiei. Dorim să ne prezentăm împreună şi la următoarele discuţii de la Ministerul Energiei. Am discutat şi cu domnul Crişovan şi cred că vom ajunge la un acord. E nevoie de unitate, mai ales că, am recunoscut-o şi o recunosc încă o dată, la ora actuală, cele mai grave probleme le au colegii noştri care lucrează la Termocentrala Mintia”.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

de blamat

De blamat 24.11.2017

Adina Pera – Ştefănie – managerul Spitalului Judeţean, Pentru că nu reuşeşte să aducă pe …

2 comments

  1. Sindicate de tip mafiot. De ce lasa sa se reangajeze politic anumiti oameni pe cand altii capabili au fost nevoiti sa plece pentru ca nu au relatii. De ce a ramas marele inginer Petric si nu numai el care numai da din gura pe la directori si nu numai?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *