Home / Actualitate / Și-a scăpat drujba în față, în timp ce curăța copacii
taiat de drujba

Și-a scăpat drujba în față, în timp ce curăța copacii

Clipe de coșmar pentru un tânăr de 19 ani, din satul Ursici, comuna Boșorod. Sâmbătă dimineață, băiatul lucra prin grădină, la toaletarea copacilor, moment în care și-a scăpat drujba în față. Cei care erau împreună cu el au alertat de urgență ajutoarele, pentru a-i salva viața tânărului. Medicul de pe ambulanță a intervenit cu dificultate, întrucât zona este greu accesibilă. Un elicopter SMURD a aterizat pe stadionul din satul Boșorod, lucru rar întâlnit, pentru a-l duce pe tânăr la o unitate medicală din județul Timiș. Din fericire, acesta a avut noroc. „Băiatul a fost dus pe stadionul din Boșorod, acolo unde a fost preluat de un elicopter SMURD, care l-a transportat la Timișoara. Pacientul era conștient, era stabil. I-au fost afectate mandibula și maxilarul”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.

Despre Livia BOTICI

Citește și

Ornamente de Craciun 3717

Primăria Deva instalează ornamentele de iarnă. Circulație rutieră închisă temporar pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din Deva

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința cetățenilor că sâmbătă, 25 noiembrie 2017, între orele 9.00 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *