Home / Sport / Sezonul oficial de rugby începe cu multe absenţe
Ruygbi 0971

Sezonul oficial de rugby începe cu multe absenţe

Sâmbăta aceasta sunt programate primele turnee oficiale ale sezonului 2017 – 2018 din rugbyul românesc. Competiţiile care dau startul noii ediţii sunt, ca şi în anul trecut, Cupa Regelui pentru echipele din SuperLiga CEC Bank (primul eşalon valoric) şi Campionatul Naţional de rugby în 7 (CNR 7) pentru cele din Divizia Naţională de Seniori (DNS – cel de-al doilea eşalon).

Mai multe echipe au anunţat însă forfeit pentru aceste două întreceri, unele chiar înainte de startul competiţiilor, ceea ce a perturbat deja serios programul acestora. Astfel, în CNR 7 şi-a anunţat neparticiparea la turneul de la Arad de mâine RC Stejarul Buzău, după ce anterior CS Mănăştur – de asemenea componentă a Diviziei Naţionale de Seniori – renunţase să se înscrie în competiţie.

Dispar dintre adversarele Ştiinţei din Divizia Naţională?

Campionatul Naţional de rugby în 7 are programate anul acesta trei turnee (anul trecut au fost cinci, pauza competiţională fiind mai lungă): la Arad în 5 august, la Galaţi în 12 august şi la Năvodari în 19 august. S-au înscris iniţial opt echipe, acestea fiind CS Năvodari, RC Stejarul Buzău, CS Ştiinta Petroşani, RC Bârlad, RC Municipal Galaţi (câştigătoarea ediţiei inaugurale de anul trecut), CSU Arad, CS Tomitanii Constanţa şi CS Sportul Studenţesc. Ultimele două formaţii au ocupat în sezonul precedent locurile 2, respectiv 3 în Divizia A (al treilea eşalon rugbystic al ţării), iar echipa constănţeană s-a înscris în Divizia Naţională pentru sezonul 2017 – 2018.

Absentează după cum se poate vedea CS Mănăştur, echipă care în sezonul trecut nu s-a prezentat la ultimele meciuri din play-out din cauza problemelor financiare şi a cărei prezenţă în viitoarea ediţie de campionat stă sub semnul întrebării.

Cu numai două zile înaintea meciurilor de la Arad, RC Stejarul Buzău a anunţat că nu va putea participa, din cauză că nu are bani să facă deplasarea la acest prim turneu. Echipa buzoiană va fi penalizată cu 5 puncte de către Federaţia Română de Rugby pentru această absenţă, dar problemele cu care se confruntă sunt mult mai mari de atât, cu toate că ea speră să poată juca în turneele de la Galaţi şi Năvodari. În şedinţa Consiliului local Buzău a căzut la vot propunerea de integrare a echipei de rugby într-o structură de club municipal, pentru a putea fi finanţată de la bugetul local. Salvarea Stejarului poate veni numai dacă aceeaşi măsură se va aproba într-o şedinţă extraordinară, săptămâna aceasta.

Iată aşadar că două dintre cele opt echipe care ar trebui să participe în noua ediţie a Diviziei Naţionale de Seniori la rugby, foste şi (nu se ştie dacă) viitoare adversare ale Ştiinţei Petroşani, ridică deja mari semne de întrebare în privinţa numărului de formaţii cu care va începe campionatul.

Şi în Cupa Regelui sunt probleme asemănătoare

La aceleaşi date în care echipele din Divizia Naţională joacă în turneele din CNR 7 (5, 12 şi 19 august), formaţiile din SuperLiga CEC Bank vor evolua în Cupa Regelui. În 2017 întrecerea a ajuns la cea de-a treia ediţie, primele două fiind câştigate de Timişoara Saracens şi Ştiinta Baia Mare.

Iniţial s-au înscris în Cupa Regelui 2017 toate cele opt participante în viitorul sezon din Superliga CEC Bank: RCM Timişoara, CS Ştiinţa CSM Baia Mare, CSM Bucureşti, CSA Steaua, CS Dinamo, CS Politehnica Iaşi, CS Universitatea Cluj şi nou promovata CSM Bucovina Suceava.

Dintre acestea prima a „dispărut” din competiţie CS Politehnica Iaşi, tot cu două zile înaintea startului, urmată la câteva ore distanţă de CSM Bucovina Suceava. Pe site-ul oficial al FRF se precizează că “echipa suceveană nu poate lua startul (n. red.: în Cupa Regelui 2017) din cauza problemelor financiare, dar că  oficialii clubului speră să remedieze această situaţie până la debutul SuperLigii CEC Bank, competiţie la care şi-au anunţat intenţia de a se înscrie”.

În aceste condiţii în Cupa Regelui au rămas doar şase echipe: patru în play-off, RCM Timişoara, CS Ştiinţa CSM Baia Mare, CSM Bucureşti şi CSA Steaua Bucureşti, şi două în play-out, Dinamo Bucureşti şi Universitatea Cluj, în locul celor patru înscrise iniţial.

Programul turneului de la Arad de sâmbătă

Grupa A
ora 10: CS Năvodari – CS Tomitanii
ora 10.30: Ştiinţa Petroşani – RCM Galaţi
ora 11: CS Tomitanii – RCM Galaţi
ora 11.30: CS Năvodari – CS Ştiinţa Petroşani
ora 16.30: CS Ştiinţa Petroşani – CS Tomitanii
ora 17: RCM Galaţi – CS Năvodari

Grupa B 

ora 10.45: RC Bârlad – CSU Arad
ora 11.15: Sportul Studenţesc – CSU Arad
ora 16.45: RC Bârlad – Sportul Studenţesc

meciurile de clasament:
ora 17.45: locurile 5 – 6
ora 18: locurile 3 – 4
ora 18.15: locurile 1 – 2

Regulamentul de desfăşurare al CNR 7

Un meci are două reprize a câte 7 minute, cu un minut pauză între ele. Se alcătuiesc două grupe, unde se joacă sistem fiecare cu fiecare. Se întocmeşte un clasament intermediar pe baza căruia se stabileşte prezenţa echipelor în meciurile de clasament. Se va juca pentru locurile 1 – 2, 3 – 4, 5 – 6. Pe lângă punctele acumulate în urma jocurilor, echipelor li se acordă şi puncte bonus în clasamentul general, conform clasării de la fiecare turneu.

Lotul echipei Ştiinţa Petroşani în sezonul 2016 – 2017

Înaintare: Vlad Popa, Claudiu Popovici, Alexandru Dumbravă, Alin Lucian Sofian, Constantin Andrei Barbu, Alexandru Silviu Dan, Bogdan Ionuţ Pârvu, Mirel Popescu, Claudiu Ciule, Emilian Andrei Biro, Daniel Ivan, Lucian Pârvu, Radu Rareş Vărăşeţ

Treisferturi: Marius Chiriac, Remus Zaharescu, Marian Nastasiei, Florin Coge-Mureşan, Alexandru Cucoş, Florin Lucian Tandea, Adrian Constantin Mihalachi, Andrei Cristian Borz, Paul Rusu, Cosmin Vasile Chiţa, Gabriel Năstase, Alexandru Lupu

Manager: Emil Drumea.

Despre Bogdan BARBU

Citește și

Nationala-de-futsal-a-Romaniei

Opt deveni în lotul lărgit al Naţionalei pentru EURO 2018

Selecţionerul Robert Lupu a anunţat lotul lărgit de 24 de jucători al României pentru Campionatul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *