Home / Sport / Sezonul de minifotbal se reia la Deva cu Cupa Realsport

Sezonul de minifotbal se reia la Deva cu Cupa Realsport

Sezonul de minifotbal a avut parte doar de o scurtă pauză de Crăciun şi de Anul Nou, iar la sfârşitul acestei săptămâni jucătorii vor reveni pe gazonul sintetic de la Baza Sportivă Realsport din Deva pentru reluarea competiţiilor oficiale. Prima dintre acestea este Cupa Realsport, care programează sâmbătă şi duminică partidele din cadrul optimilor de finală.

 

Înainte de a face avancronica optimilor, să amintim că peste încă o săptămână, în 20 ianuarie, reîncepe Campionatul Realsport de Minifotbal Deva cu meciurile etapei întâi din primele două ligi valorice, A şi B. Liga C programează primele întâlniri din acest an în luna februarie. La finalul ambelor competiţii, Campionat şi Cupă, vom afla cele două echipe care vor reprezenta Deva la Campionatul Regional de Sud-Vest organizat de Federaţia de Minifotbal din România, dar şi cele care vor evolua în Cupa României, faza naţională.

 

Meciuri cu posibile surprize în optimile Cupei

 

Cu toate că se spune despre orice Cupă – pe drept cuvânt – că este o competiţie KO sau una a surprizelor, fiecare optime de finală din Cupa Realsport de la această ediţie are câte o echipă cotată cu prima şansă în faţa unei outsidere. Doar aparent însă, pentru că istoricul întâlnirilor directe din acest sezon ne spune că orice se poate întâmpla, cel puţin în câteva dintre aceste întâlniri. Patru meciuri se joacă sâmbătă, iar celelalte patru duminică.

Întrecerea debutează în forţă mâine, de la ora 15, cu întâlnirea FC Boromir – Alaska, adică liderul din Liga A primeşte replica liderului din Liga B. Foarte puţin a lipsit dealtfel ca cele două formaţii să se întâlnească şi în prima ligă valorică, Alaska terminând la un singur punct sub linia calificării din cauza a (prea) multor egaluri înregistrate. În Seria 1 Boromir şi Alaska au terminat meciul direct la egalitate, 4 – 4, aşadar şi mâine ne putem aştepta la un joc la fel de spectaculos.

Cupa Realsport continuă cu jocul Sporting – Tinerii. În campionat Sporting pleacă în acest an  de pe locul 4 în Liga A, iar Tinerii de pe locul 7 în Liga B. Cele două s-au întâlnit în Seria 1, Sporting impunându-se cu un 9 – 1 fără istoric.

Micro 15 – Grawe Deva este cel de-al treilea meci de sâmbătă, în care se înfruntă locul 8 din Liga A cu locul 8 din Liga B. În Seria 2 partida dintre ele s-a încheiat la egalitate, 3 – 3. Ziua este încheiată de optimea City Taxi Deva – Comsid. City Taxi porneşte în acest sezon de pe locul 3 din Liga A, iar Comsid de pe locul 3 în Liga B. Cele două nu s-au întâlnit în campionat, unde au făcut parte din serii diferite.

Programul de duminică este deschis de meciul dintre AS Electroconat şi Mureşul Sântuhalm. Prima ocupă actualmente locul 7 în Liga A, în timp ce adversara sa este pe locul 10 (ultimul) în Liga B. Cel mai echilibrat meci al optimilor de finală din Cupa Realsport este fără îndoială cel dintre FC Corona şi RGI & ECP. Ambele fac parte din Liga B, unde sunt vecine de clasament pe poziţiile a patra, respectiv a cincea. Cele două s-au întâlnit în Seria 2 de campionat, terminând la egalitate, 3 – 3. Pera BMW – Doctorii Deva pare mai dezechilibrat: Pera este pe locul 2 în Liga A, iar Doctorii pe locul 6 în Liga B. În fine, dar nu în ultimul rând, Cupa Realsport încheie programul din această săptămână cu jocul Taylor Red & LPG – FizzBar. Dacă prima echipă ocupă locul 5 în Liga A, cea de-a doua este singura reprezentantă a Ligii C în optimi, tot de pe locul 5.

 

Se ştiu traseele de urmat până în finală

 

Tragerea la sorţi efectuată de organizatorii Cupei Realsport a stabilit nu doar programul optimilor, ci şi pe cel al sferturilor de finală şi al semifinalelor. Astfel, fiecare formaţie îşi cunoaşte posibile adversare până în ultimul act al competiţiei

 

Regulamentul Cupei Realsport prevede că faza optimilor de finală se dispută într-o singură manşă. În caz de egalitate după timpul regulamentar se vor executa lovituri de departajare. Jocurile din sferturi şi semifinale se dispută în sistem tur-retur. Dacă primul joc se termină la egalitate nu se vor executa lovituri de departajare, doar în cazul în care cele două echipe se află la egalitate şi după meciul retur echipa care se califică mai departe va fi desemnată după lovituri de departajare. Atât finala mare cât şi finala mică se vor disputa într-o singură manşă.

 

Programul optimilor din Cupa Realsport

 

Sâmbătă, 13 ianuarie

ora 15:

FC Boromir – Alaska (optime 6)

ora 16:

Sporting – Tinerii (optime 7)

ora 17:

Micro 15 – Grawe Deva (optime 8)

ora 18:

City Taxi Deva – Comsid (optime 4)

 

Duminică, 14 ianuarie

ora 15:

AS Electroconat – Mureşul Sântuhalm (optime 2)

ora 16:

RGI & ECP – FC Corona (optime 3)

ora 17:

Pera BMW – Doctorii Deva (optime 1)

ora 18:

Taylor Red & LPG – FizzBar (optime 5)

 

Sferturi de finală

 

sfert 1: învingătoare optime 1 – învingătoare optime 3

sfert 2: învingătoare optime 2 – învingătoare optime 4

sfert 3: învingătoare optime 5 – învingătoare optime 7

sfert 4: învingătoare optime 6 – învingătoare optime 8

 

Semifinale

 

joc 1: învingătoare sfert 1 – învingătoare sfert 3

joc 2: învingătoare sfert 2 – învingătoare sfert 4

 

Învinsele din semifinale îşi vor disputa finala mică, iar învingătoarele finala mare din Cupa Realsport.

 

Campionatul Realsport 2017 – 2018 Liga A

 

etapa 1, 21 ianuarie

City Taxi – Bayern Deva

FC Boromir – Micro 15

Sporting – Taylor Red & LPG

Pera BMW – AS Electroconat

 

etapa 2, 28 ianuarie

AS Electroconat – City Taxi

Micro 15 – Taylor Red & LPG

FC Boromir – Pera BMW

Bayern Deva – Sporting

 

etapa 3, 4 februarie

City Taxi – FC Boromir

Sporting – AS Electroconat

Pera BMW – Micro 15

Taylor Red & LPG – Bayern Deva

 

etapa 4, 11 februarie

Pera BMW – City Taxi

Micro 15 – Bayern Deva

FC Boromir – Sporting

AS Electroconat – Taylor Red & LPG

 

etapa 5, 18 februarie

City Taxi – Micro 15

Bayern Deva – AS Electroconat

Sporting – Pera BMW

Taylor Red & LPG – FC Boromir

 

etapa 6, 25 februarie

Micro 15 – AS Electroconat

City Taxi – Sporting

FC Boromir – Bayern Deva

Pera BMW – Taylor Red & LPG

 

etapa 7, 4 martie

Sporting – Micro 15

Taylor Red & LPG – City Taxi

Bayern Deva – Pera BMW

AS Electroconat – FC Boromir

 

etapa 8, 11 martie

Bayern Deva – City Taxi

Micro 15 – FC Boromir

Taylor Red & LPG – Sporting

AS Electroconat – Pera BMW

 

etapa 9, 18 martie

City Taxi – AS Electroconat

Taylor Red & LPG – Micro 15

Pera BMW – FC Boromir

Sporting – Bayern Deva

 

etapa 10, 25 martie

FC Boromir – City Taxi

AS Electroconat – Sporting

Bayern Deva – Taylor Red & LPG

Micro 15 – Pera BMW

 

etapa 11, 15 aprilie

City Taxi – Pera BMW

Sporting – FC Boromir

Taylor Red & LPG – AS Electroconat

Bayern Deva – Micro 15

 

etapa 12, 22 aprilie

Micro 15 – City Taxi

Pera BMW – Sporting

FC Boromir – Taylor Red & LPG

AS Electroconat – Bayern Deva

 

etapa 13, 6 mai

AS Electroconat – Micro 15

Bayern Deva – FC Boromir

Taylor Red & LPG – Pera BMW

Sporting – City Taxi

 

etapa 14, 13 mai

Micro 15 – Sporting

City Taxi – Taylor Red & LPG

Pera BMW – Bayern Deva

FC Boromir – AS Electroconat

 

La finalul celor 14 etape echipele vor disputa jocuri de clasament în play-off pentru locurile 1 – 4 şi 5 – 8, după următorul program: locul 1 – locul 4, locul 2 – locul 3, respectiv locul 5 – locul 8 şi locul 6 – locul 7 în sistem tur-retur. În ultima rundă a competiţiei se vor juca finala mare, finala mică şi jocurile pentru locurile 5 – 6 şi 7 – 8.

La finalul meciurilor din play-off vor fi desemnate campioana şi vicecampiona Realsport din ediţie 2017 – 2018, care vor reprezenta Deva la Campionatul Regional de Sud – Vest.

Despre Bogdan BARBU

Citește și

IMG_9390

Cetate Deva s-a despărţit de nouă jucători în pauza de iarnă

Reunirea fotbaliştilor de la CNS Cetate Deva este programată săptămâna viitoare, mai precis luni, 15 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *