glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Scurtmetrajele lui Adrian Sitaru vor putea fi vizionate la Deva

Patru dintre cele mai premiate scurtmetraje româneşti din ultimii ani îi vor amuza pe spectatorii hunedoreni într-o seară specială dedicată filmelor scurte, regizate de Adrian Sitaru. Comediile „Chefu’”, „Colivia”, „Lord” şi „Valuri”, multi-premiate în festivaluri internaţionale, vor fi proiectate la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, miercuri, 13 martie, începând cu ora 18.00. Intrarea va fi liberă pentru toţi doritorii. Cele patru scurtmetraje le vor deschide spectatorilor apetitul pentru lumea amuzantă, crudă şi uneori suprarealistă din cel mai nou film al lui Adrian Sitaru, „Domestic”, care se lansează în cinematografele din toată ţara pe 22 martie. Filmul va avea o proiecţie specială pentru publicul din oraşul natal al regizorului, în avanpremieră, vineri, 15 martie, de la ora 19.00, la Teatrul de Artă din Deva, în prezenţa lui Adrian Sitaru şi a unor membri ai echipei.