Home / Actualitate / Scaunul pentru copii, obligatoriu până la vârsta de trei ani. O nouă Ordonanță de Guvern reglementează transportul copiilor în mașină. Amenzile sunt usturătoare pentru cei care nu respectă regulile.
Scaunul pentru copii

Scaunul pentru copii, obligatoriu până la vârsta de trei ani. O nouă Ordonanță de Guvern reglementează transportul copiilor în mașină. Amenzile sunt usturătoare pentru cei care nu respectă regulile.

Copii zburdând pe bancheta din spate a mașinii sau ieșiți de jumătate pe geamul autoturismului când acesta se află în mers. Este o imagine pe care o întâlnești foarte des pe drumurile din România, în special în localități. Părinții sunt conștienți de pericolul la care îi expun pe cei mici dar, în cele mai multe cazuri, se bazează pe ideea „nu mi se poate întâmpla tocmai mie”.

Guvernul a modificat, prin Ordonanță de Urgență, mai multe articole din legislația rutieră, unul dintre acestea referindu-se chiar la transportul copiilor în mașină. „Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă au obligaţia să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranţă sau sunt transportaţi numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament”, spune noul text legislativ. Mai exact, șoferii nu au voie să transporte copii în vârstă de până la trei ani în mașini care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. „Copiii cu vârsta de peste trei ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă”, mai spune legea.

Legislația română, cea mai permisivă

Legislația din România le permite părinților să folosească doar centura de siguranță a mașinii, și nu scaunul auto, în cazul copiilor de peste trei ani. Chiar și așa, experţii și polițiștii le recomandă adulților să folosească scaunul special pentru copii măcar până aceștia din urmă împlinesc cinci ani. În cazul unui accident, scaunul special nu doar că amortizează șocul, dar și oferă o siguranță mult mai mare împotriva accidentărilor grave.

Spre exemplu, în Uniunea Europeană, regulile pentru transportul copiilor impun folosirea scaunului auto dacă micuțul are sub 135 cm, între 135 și 150 de cm – perna înălțătoare și centura de siguranță, iar peste 150 cm – centura maşinii. Șoferii care vor fi prinși transportând copii fără să respecte regulile vor fi sancționați cu 4 sau 5 puncte de amendă. Mai exact, aceștia vor trebui să scoată din buzunar între 360 și 450 de lei. Potrivit reprezentanților Poliției Rutiere Hunedoara, la nivelul județului nu există statistici privind numărul copiilor care au fost grav răniți sau au decedat în accidente de circulație.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

17157741_1863071710599373_4240837546532381444_o

Cetatea Devei, între atracțiile Târgului de Turism al României

Cetatea Devei s-a numărat printre atracțiile turistice ale județului Hunedoara prezente la ediția de toamnă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *