Home / Sport / Şase, începe Enduro Panorama!
Şase

Şase, începe Enduro Panorama!

Ajunsă la ediţia cu numărul şase, Enduro Panorama – una dintre cele mai dure competiţii de acest gen din lume – va strânge la start, în acest weekend, peste 400 de rideri din aproape 20 deţări!

Organizarea impecabilă din anii precedenţi, promovarea intensă şi gradul de spectaculozitate ridicat fac ca pe listele de înscriere din acest an să se regăsească aproximativ 100 de endurişti la Clasa A (profi-expert) şi aproape de patru ori mai mulţi la Clasa B (mediu-hobby).

Adrenalină în stare pură. Pe 200 de kilometri!

Rideri din Suedia, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Cehia, Polonia, Germania, Austria, Ungaria, Serbia, Ucraina, Italia, Republica Moldova şi, în premieră, din Statele Unite ale Americii,  se pregătesc de trei zile de „nebunie” curată, pe unele dintre cele mai sălbatice trasee din Ţinutul Pădurenilor. Organizatorii le-au pregătit, ca de obicei, un traseu de mai bine 200 de kilometri, structurat pe trei etape. „Încălzirea”, vineri, de la ora 15.00, cu startul în fosta carieră din Ghelari. Concursul propriu-zis, în următoarele două zile, când enduriştii vor avea de acoperit aproape 180 de kilometri de drum accidentat, totul „ambalat” într-un decor de vis. Tradiţia face ca şi anul acesta, rutele să fie ţinute la secret! Important de ştiut însă că se vor străbate comunele Ghelari, Topliţa, Bunila şi Lelese.

Premii pe măsură

Premiile pregătite pentru învingători sunt şi ele pe măsura evenimentului.Enduriştii care vor urca pe podium la cele două clase de concurs vor împărţi 5.000 de euro, dar şi echipamente şi piese pentru "fiarele" lor. N-au fost uitate nici menţiunile speciale. Ca în fiecare an, vor fi premiaţi cel mai tânăr, respectiv, cel mai vârstnic competitor, dar şi cea mai destoinică fată din concurs! Dincolo de toate acestea, participanţii vor avea parte, în fiecare dintre cele trei seri de o grămadă de surprize.

Cine vine o dată, nu mai ratează nici o ediţie!

Succesul de care se bucură întrecerea din Ţinutul Pădurenilor este confirmat şi de numele ce se regăsesc pe lista înscrierilor. Astfel, în proporţie de 80 la sută, toţi riderii care au terminat în top ediţia precedentă, s-au întors şi pentru Enduro Panorama 6. Astfel, nu lipsesc Ervin Kovacs (locul secund la clasa profi, anul trecut), Giovanni Pulcini (locul 8), Lucian Neaga (locul 10) sau Norbert Jozsa (primul la clasa B, trecut anul acesta la Expert).

175 din 331 de rideri au încheiat, anul trecut, inedita competiţie din judeţul nostru

Despre Claudiu SAV

Citește și

IMG_9196

Cum a „înviat” Cetate după startul ratat din campionat

Parcursul excelent al lui CNS Cetate în a doua jumătate a întrecerii din Liga a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *