glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

România. Războiul de o sută de ani. Centenar

Pe repede ‘nainte: am ajuns, după un secol de ignoranță, singura țară din lume care se războiește cu ea însăși. De o parte sunt oamenii, aproape temători în a mai avea aspirații, în ailaltă parte sunt politicienii, trăitori într-o castă prosperă.

Baiu’ mare nu-i că Dragnea și Olguțele patriei fac acum praf și pulbere tot – baiu’ ăl mare e că niciodată n-a fost altfel în ultima sută de ani. Goga povestea de „țara de secături, țara minoră, căzută la examenul de capacitate al Europei”, bubuia și despre „meningita morală” și „deputații contrabandiști” – asta în 1916. La un an după Goga, Regina Maria scria în jurnalul ei despre „haita de politicieni oligarhi, fără alt ideal decât să se doboare unii pe ceilalți, să se fure unii pe ceilalți”. Mai scria Regina: „Sunt scârbită, dar nu am unde să mă duc”. Caragiale: „Nu mai am ce căuta într-o țară în care lingușirea și hoția sunt virtuți”. Să mai spunem că, imediat după 1918, Guvernul Averescu pică pentru că refuză ordinul lui Brătianu de a-l pune pe Prințul Stirbey în Consiliul de Administrație de la Uzinele Reșița? – omul voia și el o funcție cu ștaif, dacă tot au pus picioru-n Mitteleuropa.  Despre banii unei țări sărace la extrem, băgați în colonizarea Ardealului? – au dezrădăcinat sute de mii de munteni și moldoveni, gospodari în locurile lor, și i-au trântit într-un spațiu străin; n-au înțeles nici băștinașii și nici cei veniți de ce era nevoie de măgăriile astea nenaturale, reluate după decenii de însuși Ceaușescu… Sau despre conflictul dintre același Brătianu, azi purtător de statuie cu tricolor, și Maniu, pentru că ultimul nu „înțelegea” de ce Biserica Greco-Catolică trebuie să dispară în vintrele celei Ortodoxe, de ce toți românii musai să fie ortodocși. Despre cum s-au schimbat denumirile satelor și orașelor din Ardeal, că nu semănau cu cele din Sud – azi am râde, dar știi că Odorheiu Secuiesc s-a numit oficial și I. G. Duca? Zaul-de-Câmpie, al meu, era Moinești – apăruse și un manual pentru poștași, că toți erau bulversați. Și câte și mai câte, toate ascunse azi de istoricii de manual.

Spune-mi dacă Goga, Caragiale, Regina Maria au greșit cu ceva. Spune-mi că e altfel astăzi. Că nu-i hoție, nu-i lingușire, nu-s secături acolo sus.

Până nu ne vom spune adevărul, nu vom putea învinge sentimentul ăsta de inconsistență identitară. Nu e nicio rușine, e vindecare – așa cum școlarii nemți  învață despre crimele nazismului, de exemplu. Nimeni nu pune în manuale adevărul ca să slăbească o țară, e doar un tratament necesar, așa cum tratezi o boală a copilăriei – o faci o singură dată, n-o mai repeți.

Azi facem la fel – în loc să vedem în țara asta potențialul, ne închipuim spaime. Avem aceiași oameni temători în aspirații, avem aceiași politicieni care fac din modernitate o concesie aruncată din când în când celor rămași aici. Imediat după 1990, când ne miram cât de bună-i viața-n Occident, veneau imediat politicienii să spună că de-aia-i așa, că „ăia” au avut un Plan Marshall – acum avem mai mult decât Marshall, zeci de miliarde de euro care așteaptă să facă din țara asta ceea ce merită, dar n-avem cine să debirocratizeze sistemul. Pentru fonduri europene de 5 milioane de euro, un polonez completează 200 de pagini – proiect, aprobări, avize, tot; un român are peste 2.000 de file în față, plus armata de funcționari-inamici.

Și efectul? Nu recunoaștem că avem o problemă cu noi înșine, ci ne rățoim la lumea largă. Și acum urmează cel mai spurcat moment al istoriei post-decembriste: după ce au făcut din toți vecinii inamici publici, idioții ăștia de socialiști trec la următorul nivel: o contrare cu instituțiile europene, în paralel cu ce au pregătit anul trecut – „România devine colonie”, „antinaționalele și băncile străine-s vinovate” și tot tacâmul. Ai văzut dezbaterile din Parlamentul European despre justiția de la noi? Mai era un pic și săreau cocoanele, ale noastre, la gâtul oficialilor europeni, că „unii construiau catedrale când noi țineam piept năvălitorilor”… S-au rățoit la niște oameni care nu mai înțeleg ce naiba căutăm noi acolo, în Uniune. Și vine Centenarul, alt moment special: vor face din sărăcie un argument al „independenței și neatârnării”, consiliați de cei care așteaptă ca gașca socialistă să le predea, de exemplu, Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare. Îți amintești cum se strofoca Dragnea-n campanie? – „Io-s român, dom’ne!”; și apoi a dat de pământ cu țara asta, România numită încă.

Chiar dacă pică ăștia, să n-avem speranțe de sărbătoare: cine vine după ei va avea nevoie de ani buni să repare răul. Au rămas doar cîteva instituții neinfectate, o mână de procurori și un președinte fascinat de atracții turistice. Și două-trei sute de mii de oameni, încăpâțânați în rămânerea lor aici.Și o țară despre care-ar putea fi o nuntă, dacă ăștia de sus n-ar fugi cu darul.

Ne place sau ba, așa stăm acum – Dumnezeu ne-a trimis nu foc și pară, ci politicieni. Nu tătari, nu ieniceri, ci români de pe la noi. Repetăm toate nemerniciile de o sută de ani, le vorbim toate astea-ntre noi,  îmbătați cu iluzia că ai noștri copii vor prinde o țară mai bună – apoi îi punem să-și facă temele, le luăm meditatori la engleză și la sfârșit, cât o fi pensia de mică, și un bilet de avion. Doar dus.

Loading...

2 Comments

  1. MAI EXISTA ROMANI IN HUNEDOARA? „A fost un nobil român din părțile Hunedoarei, Daniel din Zlaști, unde avea o moșioară cu care își întreținea familia. Acest om, când s-a declanșat Bătălia de la Șelimbăr, conform angajamentului său de vasalitate, era în oastea principelui ardelean.
    În mod inexplicabil, spune cronicarul, valahul și-a luat oastea lui mică și a trecut la valah. Căci valahul la valah trage. când s-a terminat războiul, l-au prins pe acest nobil, l-au legat de coada unui cal în fugă și după câțiva kilometri au constatat că a murit. I-au tăiat corpul în patru părți și l-au expus în fața a patru cetăți importante din Transilvania, explicația fiind, conform cronicarilor ‘ca să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți’. Repet, asta era la 1599-1600″, a afirmat Ioan Aurel Pop.

    https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Rectorul-UBB-Ioan-Aurel-Pop-discurs-APLAUDAT-minute-in-sir-despre-existenta-constiintei-de-neam-la-romani-pe-vremea-lui-Mihai-Viteazul.-Ce-au-facut-ungurii-ca-%E2%80%9Esa-se-inspaimante-acesti-valahi-si-sa-nu-se-mai-uneasca-niciodata-cu-cei-de-peste-munti-136326

Vezi și

Close